Şase femei condamnate au prezentat miercuri, pe scena Fabricii de Pensule, un spectacol ţigănesc, cu costume tradiţionale şi instrumente împrumutate. Deţinutele au repetat de la începutul lunii şi au primit sfaturi de la preşedintele Asociaţiei Culturale şi Ansamblului Coral „Voci transilvane" despre cum să ţină trează atenţia publicului.
Pe Calea Dorobanţilor, la numărul 4, lângă Curtea de Apel Cluj, după o poartă mare, roşie, încuiată se află secţia exterioară a Penitenciarului Gherla. Acolo, liberi cu adevărat sunt doar porumbeii care se mai „ceartă" pentru o bucată de pâine, pe nişte lăzi negre. Înăuntru, după ce treci de mai multe uşi încuiate ajungi la etaj, într-o sală numită club unde şase femei de vârste diferite şi purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla discutau ultimele detalii pentru spectacolul care a avut loc miercuri, după-amiaza, la Fabrica de Pensule, un spaţiu nonconformist de cultură.
Ansamblu creat de o lună
Câteva dintre membrele ansamblului „Englo" joacă şi în trupa de teatru a Peniteciarului („Morgana") şi au fost, luna trecută, la un seminar, la Fabrica de Pensule. „Unele dintre deţinute au fost şi la discuţiile libere la care a fost invitat şi Alexandru Hărănguş, un fost deţinut care a început să picteze din închisoare. Atunci ne-am întâlnit cu cei de la Project Origin care cântă la instrumente primitive de percuţie şi fac şi capoeira. Ne-am gândit să facem un proiect împreună", explică Dan Donciu, purtător de cuvânt la penitenciarul Gherla.
Imagini de la repetiţii
După respectiva întâlnire, cei la la Project Origin au venit în penitenciar şi au rămas surprinşi pentru că nu se aşteptau ca prima repetiţie să iasă atât de bine.
„Iniţial, ne gândisem ca femeile condamnate să cânte cu vocea, iar cei de la Project Origin la instrumente, însă văzând ce voci frumoase au deţinutele, s-au schimbat plan