Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua, cu un punct se face a zecea primăvară!

Publicat in Adevarul, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Dacă vor trece şi în acest an de grupe, roş-albaştrii vor avea tot atâtea calificări cât au strâns Dinamo, Rapid, Craiova, Petrolul şi CFR Cluj la un loc.

Zece primăveri! Atât va împlini diseară Steaua în Europa dacă va trece cu bine de meciul cu Stuttgart. Un număr care ilustrează, poate, cel mai bine dominaţia roş-albaştrilor în fotbalul românesc. Dinamo (4), Rapid (2), Craiova (2), Petrolul (1) şi proaspăta venită în acest grup, CFR Cluj (1), o pot egala pe Steaua doar dacă-şi adună performanţele!

Pentru a se califica în „16"-mile Ligii Europa cu o etapă înainte de finalul jocurilor din grupă, echipei lui Reghecampf îi e suficient un egal. Steaua şi-ar putea atinge obiectivul şi dacă va pierde partida cu nemţii, iar în celălalt meci al grupei, Copenhaga nu ar câştiga la Molde. „Avem nevoie de un punct pentru a ne califica în primăvara europeană, dar ne pregătim să câştigăm toate cele trei puncte. Întâlnim o echipă mai în formă decât la meciul tur", a declarat Reghecampf la conferinţa de presă de ieri.

Adi Popa şi Szukala sunt OK

Tehnicianul Stelei se va putea baza azi pe doi dintre jucătorii accidentaţi în meciul cu Severin. Adi Popa şi Szukala s-au antrenat normal şi vor putea fi folosiţi titulari în sistemul 3-4-3, pe care Reghe e nevoit să-l folosească acum din moment ce nu mai are niciun fundaş dreapta valid. Astfel, antrenorul roş-albaştrilor va trimite în teren următorul "11": Tătăruşanu - Szukala, Chiricheş, Gardoş - Chipciu, Bourceanu, Pintilii, Latovlevici - Ad. Popa, Rusescu, Cr. Tănase.

Se bate recordul de audienţă?

Pentru acest meci, ultimul pe care-l va disputa Steaua pe "Arena Naţională" în acest an, s-au scos la vânzare aproximativ 54.000 de bilete, aproape toate fiind vândute până ieri. Roş-albaştrii ţintesc stabilirea recordului de audienţă pe cel mai mare stadion al ţării, deţinut de meciul România - Olanda, 53.32

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°