Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agricultorii se plâng de secetă, dar au exportat de două ori mai mult decât în 2011

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

România a exportat în primele opt luni din acest an 3,13 milioane de tone de grâu şi porumb, de peste două ori mai mult decât în perioada similară din 2011, când exporturile au totalizat 1,5 milioane tone, potrivit oficialilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, citați de Agerpres.

Din cantitatea de cereale plasată pe pieţele externe (piaţa UE şi ţările terţe) în primele opt luni din acest an, grâul a reprezentat 1,303 milioane tone, comparativ cu 732.171 tone în 2011, iar porumbul a totalizat 1,831 milioane tone faţă de o cantitate de 768.023 tone în aceeaşi perioadă din 2011.

Potrivit MADR, încasările din exportul de grâu şi porumb au fost de 748,26 milioane de euro, în perioada ianuarie - august 2012, aproape 63% din suma totală, respectiv 469,83 milioane de euro, au provenit numai din vânzarea porumbului.

Comparativ cu perioada similară din 2011, încasările au crescut de aproape două ori (377,43 milioane euro în 2011) datorită preţurilor avantajoase de export de pe piaţa mondială.

Pe de altă parte, în primele opt luni ale anului au fost importate 348.700 tone de grâu, în valoare de 72,86 milioane euro şi 617.717 tone de porumb, în valoare de 162,302 milioane euro.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 4 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 18 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe pentru nereguli în secţiile de votare din diaspora. Răspunsul MAE

Mediafax acum 25 minute
AUR anunţă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu. Reprezentanţii partidului spun că sunt „nereguli constatate în secţiile de votare din diaspora”. În replică, MAE susţine că „aspectele care privesc derulare

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 12 minute
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 2 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 200.000 de români din străinătate au votat până la ora 21.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră aproape 260.000 de persoane

News.ro acum 45 minute
Peste 200.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până sâmbătă, la ora 21.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de aproape 260.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 206.233 de persoane au votat

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum o ora
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Zelenski: 321 de infrastructuri portuare ucrainene, avariate de atacurile ruseşti

News.ro acum 2 ore
Atacurile ruseşti cu drone şi rachete au avariat 321 de instalaţii ale infrastructurii portuare ucrainene începând cu luna iulie a anului trecut, a anunţat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Reuters. Douăzeci de nave comerciale aparţi

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°