Această lipsă de revoltă în faţa sângelui altora mă lasă fără speranţă, mai ales când vine de la nişte civilizaţi care folosesc tacâmuri din oţel inoxidabil, se bucură de efectele feerice, deşi sterile, ale minunatei lumi noi, de la modernii incapabili să treacă dincolo de epiderma realităţii, oameni bine hrăniţi, cinici dintre cei care cred că totul li se cuvine.
Oricine ştie, fie şi puţină, istorie ştie că nu se poate altfel: masele greşesc, deşi indivizii au dreptate. Dar ce poţi să faci cu tot sângele din toamna aceasta? Inutil, fără soluţii, mă declar solidar şi cu nenorociţii din Gaza şi cu nenorociţii din staţiile de autobuz ale Tel-Avivului. Dreptatea trebuie împărţită individual, de la om la om, nuanţă cu nuanţă, suflet cu suflet. Perfectă utopie, din moment ce nu există şi nici nu vor exista comisii de mediere atât de complexe. V-am mai spus: este înnebunitor să lucrezi acolo unde vin ştirile lumii. Cine pune preţ pe viaţa de om astăzi găseşte uşor deznădejdea. Orientul Mijlociu nu mai impresionează, adică nici măcar nu mai vinde, de parcă Palestina ar fi definitiv condamnată şi nu mai e nimic de făcut. Acolo oamenii trebuie să moară aşa, să înveţe prematur ce sunt rachetele şi fanatismul. Iar noi trebuie să consemnăm - noi, contabilii sârguincioşi, dar absurzi, aşa, fără inimă - câte victime au fost în ultimul atentat. Asta trebuie să facem: să ţinem minte, pentru o clipă doar, ultimii morţi.
Iar această lipsă de revoltă în faţa sângelui altora mă lasă fără speranţă, mai ales când vine de la nişte civilizaţi care folosesc tacâmuri din oţel inoxidabil, se bucură de efectele feerice, deşi sterile, ale minunatei lumi noi, de la modernii care au avioane, deşi sunt incapabili să treacă dincolo de epiderma realităţii, oameni bine hrăniţi, cinici dintre cei care cred că totul li se cuvine. Dar totul nu li se cuvine. Situaţia la zi se complică fiindcă d
