Nu au cu ce plăti împrumuturile, dar nici la capitolul taxe şi impozite nu stau mai bine. Este vorba despre 1.400 de pensionari gorjeni cărora Casa Judeţeană de Pensii (CJP) le-a impus popriri pe venituri. Vestea bună este că numărul acestora este în scădere în prezent faţă de lunile anterioare.
Mai mult de jumătate din numărul popririlor existente la nivelul lunii noiembrie provine din neplata taxelor şi impozitelor. Conducerea CJP Gorj a subliniat şi cum a evoluat trendul din aprilie până în prezent, care este unul descrescător. Instituţia vede şi o explicaţie în scăderea numărului datornicilor, prin aceea că pensionarii îşi conştientizează mai bine obligaţiile faţă de stat. Întreţinerea pe timpul iernii care devine mai costisitoare ar putea aduce noi popriri. „Dacă în luna aprilie, numărul popririlor era de 1.490 acum, în noiembrie, vorbim de 1.410. Ponderea este dată de neplata taxelor şi impozitelor, dar şi neachitarea facturilor la întreţinere sau ratele restante la împrumuturile de la CAR sunt cauze”, a declarat Daniela Negoiţă, director adjunct CJP Gorj. Suma viramentelor este de circa 300 de mii de lei. Nici Casa de Ajutor Reciproc a pensionarilor nu ocoleşte soluţia popririlor şi spune că în general, numărul pensionarilor care ajung în această situaţie din cauza neachitării ratelor nu trece de 140. Recuperarea banilor împrumutaţi vârstnicilor care apelează la CARP, nu pune probleme majore, spune şi contabilul şef, potrivit căruia, nu au existat cazuri de insolvenţă.
Nu au cu ce plăti împrumuturile, dar nici la capitolul taxe şi impozite nu stau mai bine. Este vorba despre 1.400 de pensionari gorjeni cărora Casa Judeţeană de Pensii (CJP) le-a impus popriri pe venituri. Vestea bună este că numărul acestora este în scădere în prezent faţă de lunile anterioare.
Mai mult de jumătate din numărul popririlor existente la nivelul lunii noiembrie