Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raj Kapoor robotizat

Publicat in Academia Catavencu, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Dacă mergi la cinematograf, deşi ai acasă, în grila de programe, şi Național TV, înseamnă că arunci banii pe fereastră. Mai așteaptă câteva luni și ai toate producțiile anului într-un film indian de excepție.

Dacă la birou vă pierdeți timpul pe YouTube, cu siguranţă sunteţi familiarizaţi cu cea mai intensă secvență dintr-un film de acțiune, și spunând asta mă refer la armata de roboți indieni, capabili să se unească între ei precum cuburile Lego și să devasteze un întreg oraș. Cine nu știe secvența înseamnă că și-a pierdut timpul văzând filme cu Van Damme, Chuck Norris și Arnold Schwarzenegger. Filmul pe care-l recomand e singurul capabil să ridice audiența postului Național TV peste Pro TV, Antena 1 și Kanal D, luate împreună.

Enthiran este cel mai scump film indian și a rezistat 175 de zile în box office. Adică-i atât de bun, încât Corina Chiriac și-ar sista emisiunea doar pentru a-l vedea zilnic pe Rajinikanth cum se luptă cu armata de roboți construită de el. Sute de ore de dans indian și muzică pițigăiată, în interpretarea Aishwaryei Rai. Pentru că vorba aia, muzica indiană-i ruptă din Rai.

Să nu credeți că am înnebunit și vorbesc despre filme indiene, când aș putea bine mersi să vă momesc în cinematografe ca să vedeți ultima producție din seria Saga, adică vampiri cu dubii dacă sunt sau nu gay, Hotel Transilvania, o animație pe care sigur o vor parodia mai amuzant indienii, sau 007: Coordonata Skyfall, pentru că James Bond se tot chinuieşte să fie mai bun decât Sergiu Nicolaescu. Stați acasă, că-i mai ieftin.

Enthiran e genul de film la care nu trebuie nici măcar să bei pentru a râde. Poți inventa jocuri pentru băut, de exemplu, să dai un pahar pe gât de câte ori vezi un bărbat, sau femeie, cu mustață, dar în primele 25 de minute ai intra în comă și ai rata restul de două ore și jumătate de film. Da, indienii n-au investit degeaba într-

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 25 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 15 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum o ora
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°