Ziua Mondială a Victimelor Accidentelor Rutiere a fost celebrată şi în Oradea. Marţi, treptele Teatrului Regina Maria au fost pavoazate cu zeci de candele, aprinse în memoria persoanelor care au decedat în urma dramelor petrecute pe şosele. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Română pentru Protejarea şi Respectarea Drepturilor Victimelor din Evenimentele Rutiere, în parteneriat cu Primăria Oradea şi Poliţia Rutieră.
Ceremonia de comemorare Zilei Mondiale a Victimelor Accidentelor Rutiere a început la ora 14, în prezenţa a peste 100 de persoane. Printre participanţi s-a numărat, alături de alţi aparţinători ai unor bihoreni care au murit în accidente rutiere, şi Livia Jurcan, mama gemenelor Anca şi Adriana Jurcan, cea din urmă decedând în teribilul accident petrecut vara trecută, când interlopul Iuliu Kiss, beat la volan, a intrat din plin şi cu viteză în Tico-ul în care se aflau cele două fete şi verişoara lor.
La eveniment s-au aflat şi viceprimarul Oradiei Ovidiu Mureşan, şefa Cancelariei Prefectului de Bihor Claudia Timofte, comisarul Ioana Indrieş din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor şi comisarul şef Claudiu Ciuclea din partea Serviciului Poliţiei Rutiere.
În deschiderea evenimentului, Vanda Jari, preşedinta Asociaţiei Române pentru Protejarea şi Respectarea Drepturilor Victimelor din Evenimentele Rutiere, a subliniat importanţa acestei acţiuni, organizată pentru a doua oară în Oradea. "Scopul este prevenirea şi conştientizarea tuturor participanţilor la trafic, şoferi sau pietoni, în privinţa riscurilor la care se expun pe şosele. În această zi îi comemorăm pe toţi cei plecaţi dintre noi în urma accidentelor rutiere", a declarat Vanda Jari, care a specificat că în România incidenţa accidentelor soldate cu morţi şi răniţi este foarte mare, în ultimii 20 de ani