Cu Răzvan Popovici, despre fenomenul muzical de lângă noi
Am avut privilegiul de a asista zilele trecute la un concert privat. Era de fapt o repetiţie, în vederea concertului de a doua zi. Se cânta Ceaikovski. Faptul singular că te aflai în compania a şase mari muzicieni, că puteai să asişti la discuţiile dintre ei, să-i vezi relaxaţi, să le asculţi ideile (deşi de multe ori nuanţele scăpau unui neiniţiat în ale muzicii de cameră), să te afli la un metru de vibraţia corzilor – ei bine toate acestea nu puteau fi luate decât personal.
Printre ei, Răzvan Popovici, artist cu un palmares impresionant, director al Festivalului SoNoRo. În plin festival, a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări…Un al doilea exerciţiu, nu de muzică. Ci de inepuizabil optimism.
Jurnalul Naţional. La repetiţie erau muzicieni de toate naţionalităţile…
Răzvan Popovici: Exact. Ruşi, ucrainieni, germani, norvegieni, japonezi…
În ediţia asta a festivalului s-a ales ca temă romantismul. Alegerea temei este privilegiul directorului festivalului?
(Râde) Da, normal. Şi trebuie să o alegi cu har. Trebuie ca tema să ofere o posibilitate, o sevă pentru repertoriu, pentru muzica aleasă şi pentru activităţile conexe. Apoi, trebuie să sune bine pentru că SoNoRo a căpătat o frumoasă reputaţie şi în străinătate. Trebuie să sune bine şi în limba română dar şi în alte limbi. Şi, nu în ultimul rând să facă publicul curios, pentru că vrem să avem sălile pline. Tema acestei ediţii SoNoRo este “Love unlimited”.
Aceasta mi se pare o enigmă. Cel puţin mie, care nu sunt obişnuit al festivalului. Sălile sunt pline, în special de tineri. Care să fie motivul?
În primul râd (râde) şapte ani de construcţie. Sau să spunem deja cei şapte ani de acasă. Publicul este al nostru, a fost educat. Apoi prin publicitate, prin apariţiile din presă, p
