- Social - nr. 227 / 21 Noiembrie, 2012 Imi este tare drag Reghinul! Unul dintre motivele pentru care iubesc acest oras este si acela ca, in urma cu 28 de ani, am fost martor (impreuna cu alti 10.000 de oameni) la un eveniment literar-istoric intamplat pe... stadion! Intr-un mijloc de noiembrie, in prag de iarna, razbind crivatul interdictiei, se-ntorcea acasa "Doina” lui Eminescu! In 12 noiembrie 1984, Cenaclul condus de AP sustinuse un spectacol la Polivalenta din Targu-Mures, iar a doua zi era programat un spectacol pe stadionul din Reghin. Intre cele doua spectacole s-a intamplat... minunea! A.P. a plecat de urgenta la Bucuresti pentru a afla direct de la seful Statului ca ii este permisa recitarea in public a "Doinei” eminesciene. In 1968, A.P. ii ceruse lui Nicolae Ceausescu permisiunea de a recita aceasta poezie in public. Nu i-a fost permis. "Doina” noastra inca nu se putea intoarce acasa! Conjuncturile erau potrivnice! Si, iata, dupa 16 ani...! Spectacolul de la Reghin a inceput fara A.P. Era frig, dar nimeni n-a plecat de pe stadion. Miile de reghineni, care umplusera pana la refuz stadionul, asteptau sa apara in scena A.P. Si a venit A.P.! De la Bucuresti, direct la stadion! A coborat din masina, a urcat pe scena, a mers la microfonul principal si ... a recitat pentru prima oara "Doina” eminesciana in public, dupa atatia ani de interdictie! ...Pe aripile amintirii am ajuns in Brasovul anului 2008, intr-o frumoasa seara de sfarsit de mai. Intr-una din salile complexului ARO avusese loc un mare spectacol al Cenaclului, cu cativa din copiii de aur ai folkului si, evident, cu parintele lor spiritual, AP. Iata un fragment din insemnarile mele de-atunci, despre un mare cantec patriotic restituit constiintei romanilor de AP: Toate cantecele, dar absolut toate cantecele acestei seri au fost succesele acestei manifestari exceptionale, dar, in opinia mea, finalu