Măsurile populiste ne pot aduce în situaţia de a avea peste 20 de ani pensii cât doar un sfert din salariu. Pentru a nu ajunge în această situaţie, trebuie crescută vârsta de pensionare, spun analiştii Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Numărul salariaţilor scade, cel al pensionarilor creşte, iar statul colectează prea puţin din contribuţiile sociale. Acestea sunt cauzele bombei sociale care va exploda în 20 de ani. Atunci va ajunge la pensie un număr impresionant din angajaţii din prezent: „decreţeii”. Concret, dacă măsurile populiste continuă şi nu sunt înlocuite de unele eficiente, românii vor primi o pensie cu care vor putea trăi cel mult o săptămână – două.
Unde ne duce populismul
S-a vorbit despre creşterea pensiilor în ritm cu inflaţia şi despre majorări în acelaşi ritm cu ale salariului mediu, ceea ce ar însemna că pensia ar continua să reprezinte 45% din acesta. Este greu însă să creşti cheltuielile când echilibrul bugetului este atât de fragil. Aşa că, în disperare de cauză, nu este exclus să vedem şi decizii radicale, care amintesc de Ungaria lui Viktor Orban: naţionalizarea sistemului de pensii private. În 2030 se termină pensiile de stat
Cu alte cuvinte, toate contribuţiile la pensie să meargă din nou doar spre stat, iar sistemul de pensii private să fie desfiinţat. O propunere de acest gen a venit chiar din partea unuia din actualii secretari de stat de la Finanţe, e drept, pe vremea când era doar analist financiar. Toate sunt soluţii populiste, spun analiştii Expert Forum, iar oricare din scenariile de mai sus s-ar materializa, fără alte măsuri eficiente, urmările ar fi teribile.
Pensia, 24% din salariu
Dacă singura măsură luată de guvernanţi ar fi indexarea pensiilor cu inflaţia, pensia ar ajunge peste 30 de ani doar 24% din salariul mediu. Este ca şi cum valoarea unei pensii medii ar fi acum de numai 380 de lei. Aceeaşi urmare a