● Realia (Bucureşti-Beirut). Performance de şi cu Farid Fairuz. Muzica: Dhafer Youssef, Brent Lewis, Karpov not Kasparov, P. I. Ceaikovski, Margareta Pîslaru. subRahova.
Mihai Mihalcea este Farid Fairuz. În subsolul de la subRahova, Mihalcea îşi povesteşte copilăria. „E în stare acum să vă facă să plîngeţi, să vă emoţionaţi, să empatizaţi cu el şi să-i daţi crezare. O să inventeze tot felul de poveşti bazate pe sechelele sale. Vă spun eu că ţara asta l-a făcut s-o ia razna“ se vaită Farid. Şi Mihalcea chiar o ia razna. Amestecă realul cu imaginarul, dezvoltă realitatea în irealitate, mixează fragmente de biografii ficţionale în geografii reale, şi invers, construieşte un silogism identitar doar ca să-l deconstruiască. Mihalcea şi Farid se luptă pentru identitatea unui corp. Pentru asumarea unui ego. Pentru regăsirea unei personalităţi. Pe Mihai Mihalcea l-a sufocat sistemul, unul deviant şi poluant. Farid Fairuz bîntuie ca jidovul rătăcitor prin spaţii, timpuri şi identităţi. Populează oamenii şi seacă prejudecăţile. Nici unul dintre ei nu e posibil singur, însă nici nu funcţionează împreună. Realia e spectacolul unei identităţi scindate care încearcă să funcţioneze simbiotic, dar eşuează. E scenariul unei atomizări personale. E strategia haotică a unei bătălii identitare dusă de o personalitate multiplă.
DE ACELASI AUTOR Această tăcere care ţîşneşte Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conu Leonida Despre tigri şi frică Cînd sufletul se scurge din sticlă În urmă cu doi ani, coregraful Mihai Mihalcea, şi-a asumat o identitate performativă numită Farid Fairuz. Cînd Mihalcea l-a făcut cunoscut pe Fairuz – de fapt, cînd Fairuz a anunţat toată presa că s-a certat cu Mihalcea, pe care el îl ajutase, de altfel, să cîştige concursul de director al Centrului Naţional al Dansului –, nimeni nu ştia ce avea să urmeze. Cum Farid se va insinua parşiv în
