Cele două rivale, „U" şi CFR, traversează cea mai slabă formă înaintea unui duel direct în Liga I din ultimele sezoane.
La şase luni distanţă de la ultimul meci dintre Universitatea Cluj şi CFR Cluj, disputat pe Cluj Arena, cele două rivale locale se pregătesc de un nou duel, tot cu „U" în postură de gazdă. Partida, care va avea loc sâmbătă, de la ora 18:00, nu are prea multe în comun, însă, cu cea din luna mai, pentru că ambele formaţii traversează acum o serioasă criză sportivă, dar şi financiară în cazul alb-negrilor. Rivalitatea între suporteri şi aşteptarea acestui meci în peluză sunt ingredientele care nu s-au schimbat deloc faţă de ultimul duel din primăvară.
Galeriile ambelor formaţii au intrat deja în febra partidei şi vor trata din nou, la înălţime, meciul orgoliilor. În schimb, jucătorii ambelor formaţii par că nu mai au nici un alt motiv, în afară de cel numit „suporteri", de a da totul în această partidă. Universitatea şi CFR se întâlnesc mai mult doar pentru că aşa prevede regulamentul. „Şepcile roşii" sunt într-o profundă criză financiară, iar trei sferturi din jucătorii care îmbracă acum tricoul alb-negru îşi doresc să se termine cât mai repede această parte a campionatului pentru a putea spera la un transfer şi, automat, la un salariu care să vină lunar.
Viorel Dinu, Bogdan Pătraşcu, Raul Ciupe sau Cleiton de Melo visează, mai degrabă, la bani decât la o victorie cu CFR, mai ales că încă nu ştiu ce înseamnă un meci de o aşa importanţă pentru fani. De asemenea, pentru că mulţi dintre jucători îşi doresc să plece la iarnă dacă nu va veni un investitor la echipă, nici faptul că „U" se află pe o poziţie retrogradabilă nu pare că reprezintă un motiv suficient pentru a da totul în acest final de an.
Motivaţia antrenorului
„Pentru un astfel de meci merită să te naşti", declaraţia făcută de antrenorul Universităţii,