Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac Terorist la Tel Aviv: Cel puţin 10 oameni au fost răniţi într-o explozie a unui autobus

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Cel puţin zece persoane au fost rănite, dintre care trei grav, într-o explozie, la bordul unui autobuz, la Tel Aviv, au anunţat serviciile israeliene de ambulanţă, Guvernul apreciind că este vorba despre un atac "terorist".

"Aparent a avut loc o explozie într-un autobuz, la Tel Aviv. Circumstanţele nu sunt încă clare", a declarat pentru AFP Louba Samri, o purtătoare de cuvânt a poliţiei, potrivit Mediafax.

"O bombă a explodat într-un autobuz în centrul oraşului Tel Aviv. Este un atac terorist", a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului.

Explozia s-a produs în apropierea Ministerului israelian al Apărării, cu sediul la Tel Aviv

Acest atac are loc în timp ce secretarul de Stat american Hillary Clinton şi secretarul general al ONU Ban Ki-moon continuă să poarte consultări în Israel şi la Ramallah (Cisiordania), într-o încercare de a stopa ostilităţile dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza, care continuă de o săptămână.

Gruparea palestiniană Hamas a revendicat atacul care a avut loc în cea de-a opta zi a schimburilor de focuri dintre Israel şi militanţii din Gaza, informează BBC.

Nu există români printre victime

MAE condamnă atentatul de la Tel Aviv şi menţionează că nu sunt români printre victime

"MAE condamnă atentatul terorist care a avut loc în urmă cu aproximativ o oră la Tel Aviv şi îşi exprimă regretul pentru victime. Din informaţiile până la această oră, nu au existat cetăţeni români printre victime", a declarat Robert Cazaciuc, într-o conferinţă de presă.

Cel puţin zece persoane au fost rănite, dintre care trei grav, într-o explozie, la bordul unui autobuz, la Tel Aviv, au anunţat serviciile israeliene de ambulanţă, Guvernul apreciind că este vorba despre un atac "terorist".

"Aparent a avut loc o explozie într-un autobuz, la Tel Aviv. Circumstanţele nu sunt încă clare", a declarat pentru AFP

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 20 minute
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Incendiu într-o cameră a unui centru de educaţie incluzivă din Tg Jiu / 9 copii s-au autoevacuat

News.ro acum 39 minute
Pompierii din Gorj intervin, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-o cameră a unui centru de educaţie incluzivă din Tg Jiu. ”Incendiu într-o camera la centru de educaţie incluzivă situat pe str. Dumbravă din mun. Tg Jiu.

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 5 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Nancy Pelosi, fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, a fost spitalizată în timp ce se afla într-o delegaţie oficială în Luxemburg

Adevarul acum o ora
Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spitalul din Luxemburg după ce „a suferit un traumatism în timpul unui angajament oficial”, potrivit unei declaraţii emise vineri de bir

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 4 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum o ora
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Tiraspolul cere Chișinăului un acord comun către Rusia și Ucraina pentru tranzitul gazelor

Ziare.com acum 29 minute
Autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol propun Chişinăului să facă o solicitare comună către Federaţia Rusă şi Ucraina pentru asigurarea tranzitului gazului rusesc pentru regiunea transnistreană, care riscă să aibă livrările de la Gazprom sistate,

Un muzician celebru şi-a anulat concertul după ce Air Canada a refuzat să-i transporte violoncelul

Mediafax acum 24 minute
Kanneh-Mason se află în prezent într-un turneu prin America de Nord împreună cu sora sa, pianista Isata Kanneh-Mason, iar cei doi urmau să concerteze miercuri în Toronto, potrivit CNN. „Am fost profund întristaţi să nu putem cânta pentru voi la Koer

Omul de afaceri Dragoş Săvulescu, la un pas să scape de închisoare. Ce au decis judecătorii

Ziare.com acum 46 minute
Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis vineri, 13 decembrie, o contestaţie la executare depusă de omul de afaceri Dragoş Săvulescu şi au anulat condamnarea de cinci ani şi jumătate primită în dosarul retrocedărilor de terenuri din Mamai

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 2 ore
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
Iasi
acum

-3°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/4°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

-3°
vin.

-3°/5°
sâm.

-1°/6°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
Timisoara
acum

vin.

2°/4°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°