A venit, în sfârșit, Crăciunul! Ahh, cât l-am așteptat! Magazinele sunt împodobite cu globuri și mii de beculeţe, brazii pitici de plastic străjuiesc casele de marcat, iar în difuzoare urlă colinde americane. Obișnuitele statuete cu moși hidoși și lumânările sclipicioase au invadat rafturile și așteaptă să facă doar un salt ghiduș în coșurile de cumpărături. Bomboanele și biscuiții și-au schimbat ambalajul plictisitor cu poleială și s-au grupat cuminți câte trei pentru ofertele imbatabile de sărbători. Jur că, de bucurie, mai că-mi vine să țopăi într-un picior. Și ce dacă e abia noiembrie? Ei, asta-i bună, o să se împiedice planurile de marketing ambițioase de un calendar chitros?! Puțină beteală și un cântec cu zăpadă sunt pentru român precum stinsul becului la potaia lui Pavlov, și, odată produs declicul, n-o să rămână în magazine nimic care să nu poată fi cumpărat, de la tigăi la pantaloni din piele cu paiete aurii. Marea îmbulzeală a început din weekendul trecut. Oamenii au perceput mesajul și s-au strâns prin malluri, unde, ușor timizi și încă amorțiți de timpul trecut de la ultimul exercițiu, au început prospectarea pieței, un fel de recunoaștere a terenului care se anunță de pe acum accidentat, din cauza ciocnirilor dintre cărucioare și a păruielilor dintre cucoane, în fața caselor de marcat, din fiecare an. Cum mă înfior de bucurie când mă gândesc cum ne vom distra smulgându-ne unii altora, din mâinile febrile, vreun calup de salam sau vreo gheată din mușama îmblănită, sau cum vom petrece împreună ore nesfârșite așteptând să plătim pentru ele. Nu pot însă să nu remarc că strategia asta vremelnică s-a nimerit în plină campanie electorală, și cum nu cred de regulă în coincidențe, n-o să cred nici de data asta că de vină sunt doar americanii de la care am luat atâtea obiceiuri cu copy-paste. Eu cred că politicienii au apelat la serviciile vreunui sociolog