Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce mandat i-a dat Ponta lui Băsescu pentru Consiliul European

Publicat in Ziua Veche, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Preşedinţia a primit, miercuri, de la Guvern, în timp ce preşedintele Traian Băsescu se afla în drum spre Bruxelles, memorandumul privind poziţia Executivului legată de negocierea cadrului financiar multianual al UE 2014-2020 la reuniunea Consiliului European, care se va desfăşura joi şi vineri.

Preşedintele a primit de la Guvern documentul confidenţial cu memorandumul privind poziţia Executivului legată de negocierea cadrului financiar multianual al UE 2014-2020, în timp ce era în drum spre Bruxelles, în jurul orei 17.00 (ora României), a precizat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu. Delegaţia României condusă de preşedintele Traian Băsescu a sosit miercuri seară la Bruxelles, pentru participarea la Consiliul European.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la plecarea spre Bruxelles, că nu primise mandatul de la Guvern pentru Consiliul European, precizând că acesta va veni, poate, pe fax, şi că el nu putea să nu meargă la lucrări, pentru că nu ar fi avut justificare să lipsească. Întrebat, înainte de a pleca spre Bruxelles, dacă a primit mandat de la Guvern, Băsescu a răspuns, râzând: “Deocamdată nu, dar poate vine pe fax“.

Întrebat de ce a insistat să meargă el la Bruxelles, Băsescu a răspuns: “Nu am dreptul să aleg. Nu că am insistat, dar aveţi impresia că aveam vreo justificare a doua zi după Consiliu să spun: «N-am fost pentru că am preferat să-mi deleg o competenţă». Este o chestiune de obligaţie care rezultă din Constituţie. Şi, dacă ţineţi neapărat, vă mai pot spune ceva: cum v-aţi uita la un comandant de navă care, în furtună sau cu nava în incendiu, lasă pe puntea de comandă ofiţerul de cart? Nu merge“.

Cine face parte din delegatia lui Băsescu

Din delegaţia preşedintelui fac parte ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina, secretarul d

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 31 minute
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Australian Open: Sorana Cîrstea nu a reuşit să treacă de Elina Svitolina în primul tur

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, locul 72 WTA, a fost eliminată, luni, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 29 mondial şi favorită 28, în primul tur al turneului de grand slam Australian Open. Svitolina s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, într-o oră şi jumătate. În se

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 8 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 10 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Nicuşor Dan consideră că președintele Klaus Iohannis trebuie să lămurească ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale. „Înclin să cred că a fost o influenţă a Rusiei”

HotNews acum 24 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că anularea scurtinului prezidențiale este un eşec al instituţiilor statului, referindu-se la serviciile secrete, Autoritatea Electorală Permanentă şi ANAF, iar preşedintele României, Klaus Iohan

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 11 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Horoscop pentru luni, 13 ianuarie 2025. Ziua anunță multe călătorii pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 31 minute
Berbec Dorul de atmosfera domestică din copilărie este accentuat, astfel ca ai putea sa-ti planifici vizite in locurile natale, discutii cu neamurile dragi sau sa răsfoiești un album cu fotografii. Aminteste-ti numai situatiile fericite, iar pe cel

Polonia sprijină cererea lui Trump ca NATO să-şi crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

News.ro acum 8 ore
Polonia susţine apelul lui Donald Trump către ţările NATO de a cheltui 5% din PIB pentru apărare. Apelul lui Trump ca membrii alianţei să-şi dubleze ţinta pentru bugetele de apărare a provocat o reacţie mixtă în rândul guvernelor europene, care se c

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°