Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un sat întreg a fost câştigat de către o familie din Arad. Este vorba despre moştenitorii grofului Iosif Grosz

Publicat in Adevarul, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Moştenitorii grofului Iosif Grosz, care a deţinut importante proprietăţi în judeţul Arad înainte de ultimul război mondial au câştigat în instanţă 8.700 de hectare de teren, între acestea numărându-se şi satul Nadăş, informează Newsar.ro

Reprezentanţii familiei s-au prezentat, miercuri, cu un executor judecătoresc pe unul dintre terenuri, pentru a-i evacua pe cei care locuiesc într-o gospodărie acolo. Peste 30 de localnici s-au adunat însă în sprijinul celor urmau să fie evacuaţi, între cele două părţi intervenind jandarmii, care au calmat spiritele. Tot miercuri, moştenitorii au mers cu un buldozer pe o păşune pentru a dărâma un adăpost, fiind nevoie, din nou, de intervenţia jandarmilor.

Localnicii, care se tem că vor fi evacuaţi, au intentat mai multe procese moştenitorilor grofului Iosif Grosz, acestea aflându-se acum pe rolul instanţelor de judecată.

„Este o situaţie grea, oamenii se tem că rămân fără sursa de supravieţuire. Practic, familia respectivă a câştigat întreaga suprafaţă a satului. Cea mai mare parte sunt terenuri împădurite, peste 5.000 de hectare, aşa că noii proprietari au acum şi un ocol silvic privat”, a declarat viceprimarul comunei Tauţ, Petrică Horga.

Problema unora dintre localnici este că nu au titluri de proprietate şi, deci, pot fi avacuaţi uşor de pe terenurile respective.

„În urma reformelor agrare, localnicii au primit terenuri pe care le-au lucrat, dar unii nu au şi titluri de proprietate”, a explicat viceprimarul.

Stelian Lupu, avocatul unora dintre localnici, a declarat că, potrivit numerelor topografice incluse în sentinţă, toată suprafaţa satului, inclusiv biserica şi cimitirul, au fost câştigate.

„Familia a câştigat 101 numere topo, dar asta corespunde întregii suprafeţe a localităţii. Numerele topo din sentinţă ocupă toată suprafaţa, inclusiv biserica şi cimitirul”, a declarat Stelian Lupu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum o ora
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 4 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°