USL pune totul la bătaie, inclusiv aruncarea României de pe orbita europeană, ca să ajungă la putere şi să scape de Băsescu.

Cum desaga cu „trista moştenire" începea să se golească pe zi ce trece, devenind evident că nici prezentul USL nu arată mult mai bine, iar campania pendula ha­otic între temele livrate de ANI şi DNA, Consiliul Eu­ropean şi bugetul Uniunii au fost înhăţate de USL şi folosite ca baionetă bună de înfipt în coastele lui Tra­ian Băsescu. Fragila coabitare a lui Ponta cu Băsescu s-a sfâr­şit aşa cum a început, adică într-o baie de sânge, doar că acum pretextul es­te sângele albastru euro­pean. „Vrem veto", pare a fi sloganul ad-hoc al USL, strigat la răspântii exact de cei care au depus şi continuă să depună toa­te eforturile să convingă Europa că Ro­mânia îşi va merita cu vârf şi îndesat un MCV „dezastruos", care va pune sub sem­nul întrebării separaţia puterilor în stat. Ultimatumul pe care noua putere îl dă pre­şedintelui - ori veto, ori eşti antinaţional şi deci tocmai bun de suspendat - şi care, probabil, va fi consfinţit printr-o hotărâre a majorităţii useliste din parlament, pe ca­re Antonescu a şi început s-o pună la tre­a­bă, ne aşază iarăşi într-o postură de nei­ma­ginat în Europa. Chiar dacă ţările din grupul „Prietenii Coeziunii", cu Polonia în frunte, şi-au exprimat opinia în ce pri­veşte propunerea lui Rompuy, etichetând-o drept „inacceptabilă", în niciuna nu se vorbeşte isteric şi cu naţionalismul umflat la maximum (le arătăm noi că nu suntem „colonie", ci români) despre obligati­vi­ta­tea unui veto. Niciunde tema nu s-a trans­format în ciomăgeală politicianistă ca la noi şi nu a fost pusă pe tapet ca formă de şantaj în loc de negociere. Pentru că ni­ciunde lupta pentru putere nu îmbracă forme atât de paranoice şi nu este purtată de oameni gata să trans­forme „interesul naţional" într-o ghioagă politică.

Este un Consiliu