Macy Gray va concerta în această seară la Sofia, iar mâine va ajunge și la București pentru spectacolul pe care îl va susține la Sala Palatului. Show-ul de aproximativ două ore va include coveruri de la Metallica, My Chemical Romance și Eurythmics.
Accesul în clădirea de la Sala Palatului se va face de la ora 19.00, dar show-ul va începe la 20.00, cu formaţia românească Moonlight Breakfast. Următoarea pe scenă va fi artista americană, deja cunoscută publicului din capitală după concertele susținute în 2007, la Festivalul CokeLive, și în 2009, la Fratelli Studios.
Printre hiturile pe care Macy Gray le va interpreta se numără „I try", „Sweet Baby", „Sexual Revolution, dar și piese de pe „Covered", albumul lansat anul acesta și care cuprinde 16 piese. Melodiile sunt coverurile unor trupe celebre, precum Metallica („Nothing Else Matters"), Eurythmics („Here Comes The Rain Again"), Radiohead („Creep"), My Chemical Romance („Teenagers") sau Arcade Fire („Wake Up").
Pentru acest eveniment, artista americană a avut câteva pretenții culinare, dar și organizatorice. Cântăreața a cerut să-i fie aduse în culise bomboane și biscuiți cu ciocolată, lichior, vin roșu, sucuri de portocale, merișoare și chipsuri. În dressing, Gray a specificat că-și dorește fotolii confortabile, sofa și un CD player pentru a asculta muzica sa preferată.
Biletele pentru concertul de la Bucureşti mai sunt disponibile la preţurile de 220 de lei, 170 de lei, 140 de lei şi 110 lei și se pot cumpăra online, de pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti).
Macy Gray: „Despre cum este viața"
Cântăreață, producătoare, compozitoare, actriță și mamă a trei copii, Macy Gray este una dintre cele mai bune voci americane de R&B și muzică soul. Până la vârsta de 43 de ani a bifat în palmares două Grammy-u