Fericirea până la adânci bătrâneţi nu există, dar uneori poate apărea o pasiune profundă care să fie mai de preţ decât extazul trecător, scrie The Telegraph.

"Încă aştept să cunosc cuplul care trăieşte într-o stare permanentă de extaz timp de mai multe decenii", scrie jurnalista Rowan Pelling, referindu-se la acele relaţii de lungă durată în care, adesea, dragostea este umbrită de rutină sau de alte neplăceri şi în care se ajunge la despărţire tocmai din acest motiv.

"Mulţi oameni afirmă că nu se plictisesc niciodată în căsnicie", explică Rowan, argumentând că, de fapt, plictiseala întârzie să apară atunci când în cuplu îşi fac loc activităţile excentrice sau cele prin care monotonia este alungată în mod forţat. Cu toate acestea, nici măcar o astfel de situaţie nu este de preferat.

"Chiar şi atunci când ai norocul să te căsătoreşti cu cineva interesant", spune ea, nu te poţi aştepta la sesiuni permanente de amuzament, deoarece aşa ceva ar fi nerealist. Pilda unui mariaj reuşit este, pentru jurnalista britanică, relaţia de 65 de ani dintre Regina Angliei şi Ducele de Edinburgh.

Ideea că relaţiile ar trebui însoţite de romantism sau de pasiuni puternice provine din scrierile lui Burgess, din 1927, potrivit scriitorului Victor de Munck. În lucrarea sa, "Romantic Love and Sexual Behavior", de Munck arată că, încă de atunci, căsătoria a fost idealizată şi îmbogăţită de aşteptări nerealiste "cu privire la parteneri şi la relaţii".

"Cu trecerea timpului şi, adesea, după căsătorie, aceşti indivizi ajung să îşi dea seama că aşteptările lor nu se împlinesc. Această revelaţie provoacă adesea insatisfacţie: în principiu, luna de miere s-a terminat".

Tocmai acest proces de idealizare ameninţă, în mod paradoxal, instituţia căsătoriei şi este considerat responsabil pentru rata divorţurilor şi pentru numărul crescut de familii monoparentale. P