Mihai Neşu a refuzat ferm să comenteze informaţia potrivit căreia el şi soţia sa s-au separat, Maria locuind acum la Oradea.
Mihai a văzut anunţul siteului wowbiz.ro, cel care aparţine emisiunii de pe Kanal D care a avansat varianta, dar a ales să nu discute subiectul public, convins că orice ar adăuga n-ar face decît să dezvolte cazul.
"N-a comentat nici cînd a văzut că s-au dezvoltat tot soiul de neadevăruri, că Maria l-ar fi părăsit sau că au divorţat în acte. E posibil să se împace sau nu, vor vedea ei şi vor să-şi protejeze intimitatea", a spus un apropiat al său.
"Tot ce îmi doresc e să fiu lăsat să mă lupt pentru viaţa mea", a spus el amicilor, dar nu presei. "Viaţa mea privată îmi aparţine" e credinţa lui mai veche, reactualizată acum.
La un an şi jumătate de la accidentul care l-a imobilizat în scaun, bărbatul de 29 de ani face faţă mai multor probleme medicale. Progresele mişcărilor mîinilor sînt moderate, din cînd în cînd are nevoie de investigaţii, de internări şi de schimbări de medicaţie şi continuă să îşi urmeze programul de recuperare şi acţiunile fundaţiei care ajută copiii paralizaţi din România, dar a ales să facă toate acestea în propriul fel, nu pe scena publică.

"Tot ce îmi