Familia lui Adrian Năstase a venit însoţită de bodyguarzi la apelul procesului prin care Adrian Năstase cere să i se scadă din pedeapsă cele 6 zile petrecute la Spitalul Floreasca după tentativa de sinucidere din vară. Pe holurile Curţii de Apel s-a creat o busculadă în care gărzile de corp ale familiei Năstase i-au îmbrâncit pe jurnaliştii prezenţi.
La proces, au venit şi susţinători ai lui Adrian Năstase care l-au aplaudat atunci când a fost adus în faţa instanţei. Năstase a cerut să i se scadă din pedeapsă deoarece spitalizarea de după tentativa de suicid nu poate fi socotită o sustragere de la executarea pedepsei. “Se susţine că am vrut să-mi fac rău ca să nu ajung la penitenciar. Eu am vrut să ajung la morgă”, a declarat Năstase.
La plecare, Dana Năstase şi Andrei Năstase, fiul său, au plecat înconjuraţi de gărzile de corp. În timp ce familia Năstase pleca din tribunal, jurnaliştii au încercat să-i intervieveze, însă bodyguarzii au creat un culoar de trecere împingându-i pe cameramanii şi reporterii prezenţi. “Vă rugăm frumos, lăsaţi-ne să ajungem la maşină!”, spunea un bodyguard în timp ce îi împingea pe jurnalişti.
Tribunalul Bucureşti a respins, în 2 octombrie, cererea fostului premier Adrian Năstase de eliminare din condamnarea sa la doi ani de închisoare dispusă în dosarul “Trofeul calităţii” a zilelor în care a stat internat la Spitalul Floreasca, în urma tentativei de sinucidere, informează Mediafax.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Familia lui Adrian Năstase a venit însoţită de bodyguarzi la apelul procesului prin care Adrian Năstase cere să i se scadă din pedeapsă cele 6 zile petrecute la Spitalul Floreasca după tentativa de sinucidere din vară. Pe holurile Curţii de Apel s-a creat o busculadă în care gărzile de corp ale familiei Năstase i-au îmbrâncit pe jurnaliştii prezenţi.
La proces, au venit şi susţinători ai lui Adr