Traian Băsescu a plecat miercuri la Consiliul European de la Bruxelles unde urmează să se negocieze bugetul UE pentru următorii ani.
"Nu exclud ca la acest Consiliu European să nu ajungem la o soluţie. În ceea ce ne priveşte, aşa cum am informat mare parte din parteneri, inclusiv pe preşedintele van Rompuy, că lucrurile trebuiesc negociate", a declarat Băsescu înainte de plecare într-o conferinţă de presă.
"Toţi spun că suntem într-o soluţie dificilă de negociere şi eu nu contest acest lucru. Sunt aprecieri că în vară România a avut derapaje de la statul de drept", a mai spus Băsescu.
Băsescu a declarat, marţi, că merge la Consiliul European de la Bruxelles pentru că este un moment dificil şi pentru că el are un "potenţial mult mai bun" decât premierul Victor Ponta şi poate servi mai bine interesele României decât ar face-o premierul.
Băsescu nu a uitat miercuri nici de politica internă.
"Salut decizia de azi a Curţii Constituţionale (în cazul Diaconu) şi poate se vor face progrese care să ne ajute în crearea aprecierii că România este stat de drept".
Traian Băsescu a plecat miercuri la Consiliul European de la Bruxelles unde urmează să se negocieze bugetul UE pentru următorii ani.
"Nu exclud ca la acest Consiliu European să nu ajungem la o soluţie. În ceea ce ne priveşte, aşa cum am informat mare parte din parteneri, inclusiv pe preşedintele van Rompuy, că lucrurile trebuiesc negociate", a declarat Băsescu înainte de plecare într-o conferinţă de presă.
"Toţi spun că suntem într-o soluţie dificilă de negociere şi eu nu contest acest lucru. Sunt aprecieri că în vară România a avut derapaje de la statul de drept", a mai spus Băsescu.
Băsescu a declarat, marţi, că merge la Consiliul European de la Bruxelles pentru că este un moment dificil şi pentru că el are un "potenţial mult mai bun" decât premierul Victor Ponta şi po