CFR Cluj şi-a îndeplinit obiectivele europene în acest sezon şi, cu puţin noroc, poate să bată şi un record al încasărilor din Liga Campionilor. Victoria de pe teren propriu cu Sporting Braga, scor 3-1, a asigurat prezenţa în primăvara Europa League, plus bonusul de un milion de euro pentru cele trei puncte. Un rezultat bun în ultima etapă pe terenul celor de la Manchester United, în condiţiile în care Galatasaray nu câştigă în deplasarea din Portugalia, ar putea asigura chiar prezenţa în faza următoare a Ligii Campionilor, ceea ce ar fi o premieră pentru o echipă autohtonă de la schimbarea formatului competiţiei. Calculele nu sunt foarte complicate pentru atingerea acestui obiectiv: în ultima etapă CFR Cluj învinge, în deplasare, pe Manchester United, iar Galatasaray nu câştigă cu Sporting Braga sau CFR Cluj remizează cu Manchester United, iar Galatasaray pierde cu Sporting Braga. În cazul în care jocul rezultatelor nu ne este favorabil, CFR Cluj va evolua în 16-imile Europa League, ceea ce reprezintă o performanţă sportivă. De asemenea, Steaua este foarte aproape de calificarea în primăvara Europa League, având nevoie de un singur punct în următoarele două meciuri. Pentru Liga 1, prezenţa a două echipe în primăvara europeană reprezintă o performanţă sportivă extraordinară, dar şi o adevărată infuzie de capital, cele două formaţii urmând să încaseze de la UEFA peste 30.000.000 de euro.
Conducerea administrativă, dar şi staff-ul tehnic, se întrec în calcule înaintea ultimului meci din grupe. Preşedintele clubului ardelean, Iuliu Mureşan, a declarat că echipa va merge la Manches- ter să câştige puncte: "Din păcate, Manchester a pierdut la Istanbul, dar important este că noi am câştigat. Am spart acel blestem din primele două participări în Liga Campionilor când am făcut de fiecare dată patru puncte. Mergem cu încredere să luăm punct sau puncte cu Manchester, mai