După ce actorii au tăiat panglica vechiului Teatru Naţional din Iaşi, proaspăt renovat, cu o piesă scrisă de „patronul" edificiului, Vasile Alecsandri, a venit şi rândul celorlalţi „locatari" ai superbei clădiri să inaugureze sala. Astfel, Opera Naţională din Iaşi s-a mutat înapoi acasă şi a sărbătorit acest lucru în stil grandios, cu o montare magistrală a unui mare maestru: opera barocă „Indiile galante", de Jean-Philippe Rameau, în regia unicului şi irepetabilului Andrei Şerban.
Deşi opera lui Rameau are o vârstă venerabilă, datând din anul 1735, în spectacolul lui Andrei Şerban ea pare surprinzător de modernă. Cu o coregrafie de secol XXI semnată de Blanca Li, o scenografie fabuloasă creată pentru Opera „Garnier" din Paris (unde în 2003 Andrei Şerban a pus în scenă pentru prima dată această operă) de Mariana Drăghici şi adaptată pentru montarea de la Iaşi de Carmencita Brojboiu şi, mai ales, cu o energie, cu o poftă de viaţă şi un chef nebun de joacă, această operă-balet de secol XVIII arată mai mult ca un music-hall ultramodern de pe Broadway.
Nu de puţine ori, spectatorilor le vine să se ridice de pe scaune şi să danseze ca la discotecă, se aplaudă frenetic aproape fiecare moment în parte şi se râde cu lacrimi ca la o comedie bună, deşi un astfel de „comportament" nu prea se poartă la Operă.
Eros dezlănţuit
Opera-balet a lui Rameau, după un libret de Louis Fuzelier, este dedicată dragostei, şi nu oricărui gen de dragoste, ci chiar amorului liber (un fel de program hippie avant la lettre). Amanţii sunt îmbiaţi încă din prolog de zeiţa Hebe să se dedea fără nici o grijă plăcerilor carnale, dar (şi aici intervine o lege nescrisă a amorezilor) să păstreze intact „misterul" iubirii şi secretul relaţiei („ca să nu ofensăm societatea mic-burgheză", pare a spune Rameau).
Şi pentru ca „fariseii" să nu se simtă lezaţi în pudib
