Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bancherii cred că vor avea pierderi de milioane de euro după schimbarea Codului de Procedură Civilă

Publicat in Capital, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Așa cum a scris Capital în urmă cu aproape două luni, modificarea Codului de Procedură Civilă i-a băgat pe bancheri în ședință. În spatele ușilor închise, aceștia vorbesc de pierderi de milioane de euro.

Despre ce este vorba? Dacă o asociaţie de clienţi demonstrează în instanţă că o anumită clauză dintr-un contract de credit este abuzivă, toate contractele ce conţin respectiva prevedere pot fi denunţate.

Citește și Legea care dă peste cap calculele băncilor în procesele cu clienţii

Modificarea se potriveşte de minune situaţiei în care se află cele câteva mii de oameni care luptă în procesele cu mai multe bănci din România. Ceea ce susţin ei este tocmai faptul că anumite clauze din contractul de credit (unele care vizează formula de calcul al dobânzii, altele care se referă la comisioane) sunt abuzive. Cum contractele de credit sunt, în cea mai mare parte a lor, standardizate, vorbim despre mii de persoane cu aceeaşi problemă. Până acum, sunt suficiente cazuri câştigate de clienţi, însă legea românească spune că precedentul nu este izvor de drept, motiv pentru care fiecare caz trebuie dezbătut separat. Modificarea la care facem referire va schimba radical situaţia.

Banca Naţională a României va analiza scrisoarea primită de la Asociaţia Română a Băncilor privind noul Cod de procedură civilă, care ar putea avea efect şi asupra contractelor bancare, a declarat, miercuri, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Mugur Isărescu.

Zf.ro a publicat astăzi un material în care a dezvăluit că Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a transmis mai multe scrisori unor direcţii din BNR, precum şi Ministerului Justiţiei, prin care solicită sprijin pentru modificarea unui articol din legea de aplicare a Codului de procedură civilă care va intra în vigoare la 1 februarie 2013 şi de care se tem că "ar putea pune în dificultate industria banc

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 2 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°