Reputatul profesor ieşean, în vârstă de 69 de ani, este unul dintre eroii sistemului medical românesc. Dincolo de grija şi de acurateţea cu care efectuează actul medical, doctorul e renumit pentru gesturi caritabile faţă de pacienţii săi.
Profesorul Vasile Costinescu lucrează la Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iaşi de peste 40 de ani, iar până anul trecut a fost şeful secţiei ORL. Medicul consideră că a făcut performanţă în carieră, dar sacrificiile n-au fost puţine: a ratat aniversări, spectacole, mese în familie sau vacanţe. În schimb, are în palmares zeci de mii de operaţii, iar peste 100 de pacienţi au fost de-a dreptul „sculaţi din morţi" de eforturile şi priceperea medicului.
Costinescu nu se poate bucura, nici în prag de pensionare, de clipe liniştite alături de familie. „Stau de dimineaţă până pe la ora 15.00 la spital, trag o fugă acasă, iar la 18.00 mă întorc, fiindcă se pot produce modificări la bolnavi, evoluţii foarte rapide. Când îţi alegi să fii medic eşti vândut societăţii", spune profesorul.
Masă festivă pentru pacienţi
Vasile Costinescu este unul dintre eroii sistemului medical românesc, afectat de lipsuri financiare şi de inconsecvenţă legislativă. Şi-a câştigat renumele de „doctor al săracilor" pentru că obişnuieşte să le dea bolnavilor nevoiaşi bani de drum sau pentru a-şi cumpăra medicamente. De ziua lor, de Paşte sau de Crăciun, pacienţii internaţi în secţia ORL au parte de o masă festivă încropită de doctorul Costinescu. Mulţi dintre bolnavii trecuţi prin mâinile profesorului spun că fără ajutorul medical şi financiar al acestuia nu s-ar mai afla în viaţă.
Gesturi de caritate face încă din tinereţe. În primii ani ai carierei a tratat un bolnav ajuns la Iaşi dintr-un alt colţ al ţării. „Sunt singurul doctor care face stenoze postcaustice, adică operez persoane care au înghiţit sodă caustică. Printre primii pacienţi