Petrolul pregăteşte o serie de trei partide foarte importante: deplasările de la Mediaş şi Ceahlăul - două echipe în "foame de puncte", intercalate cu meciul din "sferturile" Cupei României, de marţea viitoare!
Obiectivul antrenorului Cosmin Contra este acela de a continua seria partidelor fără eşec - 7 la număr până acum, Petrolul nemaipierzând de la meciul cu . Au fost 3 victorii în mandatul lui Rednic, cu Viitorul, Drobeta şi Braşov, apoi calificarea din Cupă, de la Braşov, cu Tene pe bancă, urmată de meciurile din mandatul lui Contra, remizele cu Chiajna şi Astra, plus succesul din ultima rundă, cu Universitatea Cluj.
"Guriţă" se teme de adversara de vineri, Gaz Metan, pe care o consideră " o echipă foarte bună, cu 3 jucători de atac foarte periculoşi: Eric, Bawab şi Astafei şi un antrenor bun, în ciuda situaţiei dificile pe care o traversează acum. În plus, ei joacă bine acasă, unde cred că vor schimba sistemul tactic, faţă de partida cu Rapid, pe care am văzut-o în Giuleşti şi unde au folosit un 1-4-3-3, cu Eric pe post de vârf fals şi cu Astafei şi Llullaku . Acum, cred că Eric va juca în spatele unui atacant de meserie şi trebuie să fim atenţi, la fel ca şi la fazele fixe, unde sunt de asemenea periculoşi " - a făcut Contra o scurtă radiografie a echipei adverse.
Tehnicianul Petrolului rămâne consecvent ideii sale de a "odihni", pe rând, jucătorii care pot acuza o oarecare uzură fizică, prin minutele jucate, după Marinescu, ţinut pe bancă la Giurgiu şi Guilherme "protejat" cu U Cluj, Contra dorind, la Mediaş, să-l menajeze pe Achim. "Trebuie să-l văd şi pe italianul Avogadri, deoarece în iarnă vom lua o decizie în privinţa lui. Va avea şansa să joace" - a anunţat tehnicianul, care a venit la obişnuita conferinţă de presă alături de Constantin Grecu, revenit ca titular al Petrolului, după o pauză de 8 luni,