Judecătoria sectorului 3 Bucureşti susţine că a fost nevoită, în virtutea unei bune administrări a justiţiei, să tranfere procedurile de cercetare în cazul diplomatului rus Alexandr Evsyukov, pentru că, potrivit convenţiilor internaţionale, Rusia este o ţară ce nu-şi extrădează cetăţenii.
Judecătoria sectorului 3 notează în motivarea deciziei prin care a hotărât transferarea procedurilor penale către Rusia, în cazul diplomatului Alexandr Evsyukov - document obţinut de agenţia MEDIAFAX - că, dacă ar fi respins solicitatea procurorilor în acest sens şi ar fi stabilit continuarea cercetărilor în România, ancheta ar fi fost mult îngreunată.
"Instanţa constată că în cazul cetăţeanului rus Evsyukov Alexandr o eventuală cerere de extrădare sau predare ar urma să fie refuzată, dat fiind că potrivit declaraţiei formulate în raport de Convenţia Consiliului Europei privind extrădarea din 13 decembrie 1957, Federaţia Rusă nu îşi extrădează proprii cetăţeni", se arată în documentul citat.
"Având în vedere că făptuitorul nu a dat explicaţii cu privire la faptul dacă se afla în exercitarea funcţiilor sale ca membru al misiunii, pentru a aprecia asupra imunităţii diplomatului, la acest moment, instanţa apreciază că exercitarea procedurii penale în România ar fi mult îngreunată, iar transferul de proceduri ar servi intereselor unei bune administrări a justiţiei", mai arată înstanţa în documentul citat.
Judecătorul notează că anchetatorii români au stabilit că "în zona producerii accidentului existau următoarele indicatoare rutiere: trecere de pietoni, oprire interzisă, cedează trecerea şi obligatoriu la dreapta, calitatea marcajelor şi indicatoarelor fiind vizibilă şi fără denivelări în carosabil".
Potrivit instanţei, care preia detaliile cererii procurorilor, maşina Ambasadei ruse la Bucureşti prezenta următoarele avarii: "capotă motor, parbriz, s