Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gripa sezonieră, responsabilă de 500.000 de decese anual. Vaccinarea reduce cu 90% riscul de îmbolnăvire

Publicat in Gandul, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Sezonul răcelilor este abia la început avertizează medicii. Datele Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) arată că, în săptămâna 5-11 noiembrie 2012, au fost înregistrate 75.991 cazuri de infecţii respiratorii la nivel naţional, în creştere faţă de săptămâna precedentă.

„Având în vedere răcirea vremii, ne aşteptăm ca numărul infecţiilor respiratorii şi al gripei să crească. Pentru a preveni acest fenomen, este important ca populaţia să ia în calcul ideea vaccinării antigripale. Aceasta este cea mai sigură metodă de protecţie împotriva gripei, eficientă pentru oameni din punct de vedere al costurilor şi în acelaşi timp cel mai bun mod de a-şi menţine calitatea vieţii la acelaşi nivel”, a declarat dr. Alexandru Rafila, secretar de stat în cadrul Ministerul Sănătăţii.

Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii avertizează că gripa este o ameninţare pentru fiecare dintre noi, dar în special pentru categoriile foarte vulnerabile, printre care se numără copiii, adulţii care suferă de boli cronice sau alte afecţiuni, bătrânii şi gravidele. „Pentru aceştia, gripa poate produce complicaţii severe şi de aceea este important ca ei să se vaccineze. Vaccinul reduce cu 90% riscul de îmbolnăvire în cazul copiilor şi al adulţilor sănătoşi şi cu până la 60% riscul de complicaţii în cazul bătrânilor şi al bolnavilor”, a declarat Victor Oslavszky, şeful biroului pentru România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Peste 70% din cazurile de gripă din sezonul acesta depistate în rândul copiilor

În România, statisticile CNSCBT arată că peste 70% dintre cazurile de îmbolnăvire cu infecţii acute respiratorii şi gripă declarate din octombrie şi până în prezent s-au înregistrat în rândul copiilor cu vârste între 0-14 ani, 26% în rândul populaţiei adulte şi aproximativ 3% în rândul bătrânilor.

„Dozele de vaccin

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 53 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 3 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°