Angajaţii CNA sunt supuşi evaluării după reformarea instituţiei. Doar 350 se vor întoarce în birourile lor. Ceilalţi vor trebui să-şi caute de lucru.
După ce Centrul Național Anticorupție (CNA) s-a ales cu nou-vechi șef, a venit și rândul subalternilor să demonstreze că își merită locul. Sarcina de a-i evalua pe cei circa 400 de angajaţi care pretind la funcţii în cadrul instituţiei reformate de la 1 octombrie va reveni unei comisii formate din şapte membri. Cinci dintre ei sunt şefi de direcţii la CNA, iar alţi doi au fost selectaţi din partea societăţii civile. „Până pe 20 decembrie, va trebui să stabilim calificarea şi eficienţa angajaţilor. În prima etapă a evaluării competenţelor profesionale, vom examina rapoartele de activitate din ultimii trei ani al fiecăruia", spune preşedintele comisiei Tudor Gabura, şef de direcţie la CNA.
De asemenea, candidaţii vor fi susţine un interviu, în cadrul căruia membrii comisiei vor verifica cât de multe cunosc despre reorganizarea instituției. „Acest proces constituie vârful reformei CCCEC, actualul CNA. De calificarea angajaţilor care vor fi selectaţi depinde reuşita întregii reforme", afirmă și Galina Bostan, şefa Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, membru al comisiei.
Cei care pretind la funcții de șefi vor fi testați suplimentar. „Vom pune accent pe comportamentul în diferite situaţii, inclusiv cele de criză, stiluri de conducere şi motivarea subalternilor", precizează Tudor Gabura.
LINIE FIERBINTE PENTRU DENUNŢURI
Mai târziu, toţi angajaţii vor fi supuşi testului cu poligraful, după care vor trece şi o probă a aptitudinilor psihologice.
Membrii comisiei roagă persoanele care deţin informaţii compromiţătoare să telefoneze la linia fierbinte 022.257.333. Potrivit lor, sesizările cetăţenilor ar putea avea un rol decisiv.
Deşi comisia va da calificative, decizia fina