Ați auzit vreodată de Marina Almășan? Dacă nu, nici nu contează, deoarece e un personaj plin de charismă ca broasca de păr sau ca TVR-ul de noutăți. Ideea e că doamna a decis, la etatea dânsei, să se reinventeze. Citez, Doamne, iartă-mă, din noua madam de Pompadour: „Cred în bărbații care mă dezbracă, grăbiți, dar nu pentru a ajunge la trupul meu, ci, mai întâi, la sufletul meu”. Oaileu! Trupul tău fierbinte, divo, ca un Telejurnal alb-negru!
Ca să știți povestea dragostei almășene, dânsa a dormit foarte mult în patul în care maestrul Socaciu a sforăit faimoasa inepție cu românii care n-au competența să aleagă între parlament bicameral și unicameral. Madama a avut totuși competența de a nu mai suporta pârțurile elitiste ale slinosului cantautor și a sărit, din pat, direct în seiful miliardarului Georgică. Dar mi-e scârbă de poveștile de alcov ale mascotei Robingo! Ideea e că nu știu cum l-a păcălit pe fratele Negoiță și s-a apucat de scrijelit la ziar. Deși mă mir, că lui Boby îi plac penele mai tinere. De gâsculiță.
Într-un articolaș Marina a sărit ca arsă, nu de Georgică, pe motiv că Cronicuța Cârcotașilor a tot criticat monstrul teveristic. Pe nedrept, cică. Și aici termin cu viața romanțat de insipidă a șefei de la Redacția Șocuri și Concursuri.
Dacă ar exista democrație, dar nu servim așa ceva în Românica, TVR n-ar mai exista de mult. „Poporul prost” al domnului Socaciu-Almășan ar fi rejectat demult brontozaurul matusalemic care-și ține puii distrofici în gură. După ultima statistică, peste trei mii de pui! Televiziunea Română, fostă Liberă, seamănă foarte bine cu un pechinez bătrân și răpciugos care gâfâie într-o rână. Din când în când stăpânul din Guvern îi mai bagă-n fund câte-un supozitor financiar, telespectatorii îi dau lunar grăunțe pe abonament, iar saloanele de coafură media îl freacă cu șampon scump din reclame. Și, cu toată ploaia
