Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Alina Gorghiu a declarat miercuri că în cazul senatorului PNL Mircea Diaconu încetarea mandatului va avea loc în momentul în care plenul Senatului va constata acest lucru printr-o hotărâre, până în acel moment liberalul menţinându-şi funcţia.
Gorghiu a fost întrebată cum vede hotărârea Curţii Constituţionale privitoare la încetarea mandatului senatorului Mircea Diaconu.
Ea a precizat că nu cunoaşte conţinutul deciziei CC, însă, din punct de vedere regulamentar, mandatul acestuia încetează în urma constatării acestui lucru în plenul Senatului.
"Ca procedură, independent de cazul Diaconu, vă informez că de finalul unui mandat se ia act în plenul Camerei respective, indiferent că este Camera Deputaţilor, că este Senatul. Deci va trebui să existe o hotărâre a Senatului în cazul unui senator sau o hotărâre a Camerei în cazul unui deputat, pentru a constata că mandatul unui parlamentar este revocat (...) Până la o hotărâre a Senatului, mandatul domnului senator nu este revocat", a explicat Gorghiu.
Mircea Diaconu îşi pierde mandatul de senator, după ce Curtea Constituţională a admis miercuri sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind punerea în executare de către Senat a hoătârii judecătoreşti referitoare la incompatibilitatea politicianului.
În 31 octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării conflictului juridic de natură constituţională constatat în legătură cu refuzul Senatului de a pune în executare hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu.
CSM arăta în sesizare că Senatul a refuzat să pună în executare hotărârea instanţei prin care s-a confirmat, irevocabil, starea de incompatibilitate a senatorului PNL Mircea Diaconu.
Consiliul superior al Magistraturi