Şerban Ionescu a murit, iar asta a lăsat un gol imens in inimile noastre.

Şerban Ionescu a fost persoana care a ştiut să iubească, să spere, să viseze. A avut în suflet arta de a ne face să fim mai buni, să vedem dincolo de aparenţe, să credem că dincolo de norii grei va apărea din nou soarele.

Modestia şi demnitatea l-au urmărit întreaga viaţă, acestea fiind principiile de la care nu s-a abătut nicio secundă. Avea coloană vertebrală şi ştia să iasă cu capul sus din orice situaţie. Şi-a jucat viaţa pe scenă, iar scena i-a fost întreaga viaţă; iubirea pentru public, pentru teatru a fost cea care l-a ajutat în momentele grele ale vieţii.

Nici chiar pe patul de suferinţă nu a încetat să reflecteze la viaţa pe care a dus-o şi a privit cu înţelepciune toate aspectele vieţii sale. Chiar dacă în cele mai grele momente soţia lui a ales să meargă pe un alt drum, el a ştiut că în numele iubirii care i-a legat trebuie să îi respecte decizia cu solemnitate.

Chiar dacă era un maestru al cuvintelor, niciodată nu le-a folosit pentru a răni pe cineva, ci doar pentru a spune adevărul. În faţa bolii ( a fost diagnosticat cu Borelia, în urma înţepăturii unei căpuşe, boală care l-a ţintuit la pat) nu s-a revoltat, ci a acceptat-o şi a încercat să se împrietenească cu ea, a încercat să înţeleagă că acesta este destinul nedrept pe care trebuie să îl aibă.

Câteva cuvinte despre cariera lui

Absolvent al IATC, la clasa condusă de Amza Pellea, el se aseamănă în multe privinţe maestrului său, de la ţinuta maiestuoasă, care i-a asigurat roluri eroice, până la abordarea partiturilor de dramă şi de comedie.

"M-am întâlnit cu tata" - Şerban Ionescu şi Amza Pellea

În teatru, în spectacole precum “Dineu cu proşti”, “Richard al III-lea”, “Saragosa 666”, “Doi tineri