După schimbările pe care AGA le-a adus la nivel administrativ, speculatorii de la Sibex au continuat să tranzacţioneze la un ritm în scădere comparativ cu şedinţele anterioare. În plus, nici variaţiile nu au ajutat la creşterea interesului speculativ, într-un context extern nefavorabil, cauzat de faptul că oficialii europeni reuniţi la Bruxelles nu au reuşit să se înţeleagă privind asistarea datoriilor Greciei. Prin urmare, după şase ore de tranzacţionare se înregistrau sub 300 de contracte iar valoarea tranzacţiilor era de doar 2,5 milioane lei. Participanţii aveau însă la dispoziţie încă o jumătate de şedinţă, în care veştile de pe pieţe externe ar putea determina reacţii de interes. "Se pare că există o uşoară stare de nesiguranţă, întrucât s-a vehiculat că nu ar mai exista planuri pentru dezvoltarea pe termen lung a Sibex ci mai degrabă pentru o lichidare controlată. Or, speculatorii care au deprins mecanismul acestor instrumente, îşi doresc o piaţă dezvoltată, în care să aibă mereu contraparte, market-makeri, produse. Probabil că, aşa cum s-a întâmplat şi până acum, şedinţele în care interesul va fi mai bun vor fi cele când ştirile externe vor produce seisme pe pieţe, în rest lichiditatea urmând să fie redusă, până când vor fi implementare măsuri viabile. Dacă vor fi implementate", a declarat un broker.
DEDJIA_RON continua să fie cel mai tranzacţionat produs şi totaliza 125 contracte pe scadenţa decembrie. La ora 15.45 cotaţia de la Sibex a indicelui scădea cu 6 puncte la 12.757 puncte.
Futures-ul din SUA, urmărit de jucători ca principal indiciu al evoluţiei, nu a evoluat clar, alternând creşterile şi scăderile în contextul în care discuţiile privind datoriile Greciei s-au blocat. Totodată, erau aşteptate şi rapoartele privind încrederea consumatorilor şi cererile de şomaj, acestea având potenţialul de a mişca piaţa într-o direcţie sau alta. @N_P