La doi ani de la înfiinţarea Întreprinderii de Exploatare a Metroului Bucureşti, presiunea asupra celor cinci temerari era tot mai mare. Tovarăşul voia să-şi vadă visul pe şine. După mai multe încercări ratate, metroul este dat în exploatare „experimental cu public" la 16 noiembrie 1979. Abia după o lună, după ce dictatorul s-a convins că metroul este sigur, a avut loc şi inaugurarea oficială.

Primul tunel a fost gata la sfârşitul anului '78, începutul lui '79, Timpuri Noi - Semănătoarea, inclusiv Depoul Ciurel. Seria 0, de 12 vagoane duble începuse să vină la începutul anului '79 şi presiunea era mare asupra celor din întreprinderea de exploatare ca să-l pună în funcţiune. N-au putut să facă asta pentru că problemele tehnice, precum supratensiunile de comutație, nu se rezolvaseră.

„Eram ca un foc de artificii, din cauza întrerupătoarelor. Îmi aduc aminte că la una dintre probe, eram în staţia Eroilor, şi am cerut scoaterea de sub tensiune că din instalaţie ieşea fum. Şi am cerut prin radio impiegatului, care era un ceferist disciplinat. Noi scoteam fum şi aşteptam să scoată de sub tensiune şi el venea agale cu registrul, de la Biroul de Mişcare, să cerem în scris. Bineînţeles că am tras o înjurătură, i-am dat cu registrul în cap, am băgat scurtcircuitoarele şi am scos noi tensiunea", spune Octavian Udriște, unul dintre cei cinci temerari ai metroului bucureștean.

Eşecurile inaugurării

S-a încercat darea în exploatare a metroului la 1 mai 1979, nu s-a reuşit. S-a încercat la 23 august, nu s-a reuşit. În sfârşit, s-au gândit că ar fi un prilej să-l dea în exploatare în apropierea unui congres ce urma să aibă loc în luna noiembrie. S-au luat mai multe măsuri, printre care, în secret, s-au adus şi controlerele de mers frână, de la AEG, fără să ştie tovarăşul. A existat, totuşi, o înţelegere tacită - nici măcar organele de securitate nu au suflat