Giovanni Sartori observa, în volumul său Homo videns, că televiziunea are un cuvînt decisiv de spus în privinţa votului, dar că ea personalizează alegerile. „Pe micul ecran vedem persoane, nu programe de partid“ – spunea el. „Video-politica tinde să distrugă – mai mult sau mai puţin, în funcţie de loc – partidul“, de aceea „puterea micului ecran este mai mică cînd votul se dă pe liste de partid şi se simte în largul său cînd sistemul electoral este şi el personalizat, adică cînd se votează în colegii uninominale, pe candidaţi individuali“. (În paranteză fie spus, iată că sistemul nostru electoral s-a adaptat şi el la cerinţele televiziunii.)

DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furiş Lucrul pe care-l afirma Giovanni Sartori se verifică în istoria postrevoluţionară a televiziunii de la noi. Mai ţineţi minte cînd Antena 1 făcea o publicitate deşănţată pentru Partidul Umanist Român şi mai apoi pentru Partidul Conservator, formaţiunea lui Dan Voiculescu? Nu era emisiune de ştiri în care să nu aflăm ce lucruri bune şi umaniste a mai făcut partidul patronului, ce vizite de lucru în teritoriu au mai efectuat liderii lui şi cum au fost primiţi acolo cu pîine şi cu sare, de către poporul entuziast. Rezultatul unei asemenea campanii? Cu toţi steroizii mediatici, PUR-ul şi apoi PC-ul au avut, de fiecare dată, scoruri electorale mediocre.

Propaganda a început să fie eficientă numai cînd s-a trecut de la partid la persoană. Nu cred că au făcut-o calculat, ci totul a ţinut de întîmplare şi de umorile patronului Voiculescu. Pur şi simplu, şefului i-a căşunat pe Traian Băsescu. Nu ştim de ce (că l-a numit „soluţia imorală“, că i-a scos dosarul prin care se dovedea că a fost turnător, că-i zice Felix) şi nici măcar nu mai contează de la ce s-au luat. Fapt este că Antenele au început să trag