Cartea lui Valeriu Gherghel, Breviarul sceptic, are toate datele pentru a incinta si a pune pe ginduri deopotriva. Este, spune autorul, o carte despre simplitate in interpretare, un fel de pledoarie pentru onestitate in actul lecturii si impotriva dezvoltarilor pletorice, impotriva lecturilor "interesante". Dar problema e mai complicata decit atit. Investigator curios al aberatiilor semnificarii, colectionar de cazuri ciudate si extreme de a gindi literatura si lectura, asa cum il stiam, Valeriu Gherghel isi ordoneaza in cartea de fata meditatia in jurul unei mari teme. E vorba de chestiunea falsei cunoasteri, obtinuta prin interpretare obstinata facuta spre gloria interpretului. Vinovatii sint mai ales criticii risipitori, impatimitii sensurilor profunde pe care le pot ghici chiar si (mai ales) acolo unde nici nu poate fi vorba de ele. La fel de vinovati sint si doctrinarii unei singure biserici, de unde invata sfirsitul necesar al activitatii lor interpretative, pentru atingerea caruia orice mijloc este permis. Dupa cum pacatosi sint si cei care interzic descoperirea oricarui sens, cit de aproximativ, in textul lor clocotind de borborigme, cei care denigreaza interpretarea din prea mare respect pentru vreo dogma cetoasa a obiectului artistic, insemnind orice sau nimic. Prilej pentru autor de a scrie texte despre delirul interpretarii ca si despre laconism, despre tautologie ca si despre nimic. Preferata mea e seria de patru eseuri dedicate rozei, disertatii asupra desfolierii semantice a unui arhisimbol, cel al trandafirului, de la Angelus Silesius pina la Gertrude Stein. In toate acestea, Valeriu Gherghel ramine acelasi autor de pastrat pe primul raft pe care-l cunosteam din spectaculosul sau volum anterior Porunca lui rabbi Akiba (2006). Eseuri inventive, spumoase si ingenioase Punind in chip explicit problema interpretarii, Valeriu Gherghel pare sa-si ingusteze