Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii străini, îngrijoraţi de starea de sănătate a lui Vladimir Putin

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Reticenţa autorităţilor ruse în a discuta problemele de sănătate ale preşedintelui Vladimir Putin sporește îngrijorarea în rândul investitorilor străini față de lipsa transparenţei în Rusia, ţară care pierde aproximativ 80 de miliarde de dolari pe an din cauza exodului de capital. Sursa: REUTERS

Preşedintele şi-a anulat sau a amânat cinci vizite oficiale în străinătate în mai puţin de o lună, inclusiv în Turcia şi Pakistan, şi lucrează în principal la reşedinţa sa Novo-Ogariovo din afara Moscovei.

Kremlinul a făcut o singură declaraţie că Vladimir Putin (60 de ani) s-a accidentat în timpul unui antrenament de judo la începutul lunii septembrie. Mai mulţi oficiali, între care şi premierul Dmitri Medvedev au negat în mod repetat că preşedintele rus s-ar afla sub tratament.

“Lipsa unor informaţii mai detaliate cu privire la anularea sau amânarea vizitelor lui Putin în străinătate face climatul investiţional şi mai nesigur în contextul în care se înregistrează un nivel record al ieşirilor de capital din Rusia", subliniază agenţia Bloomberg.

Investitorii străini, care se confruntă şi cu un grad înalt al corupţiei în Rusia, susţin că starea de sănătate a lui Putin, care a preluat în luna mai cel de-al treilea mandat prezidenţial, este foarte importantă, întrucât el este perceput ca garant al stabilităţii în Rusia.

“Incertitudinea legată de starea de sănătate a lui Putin nu este bună pentru investitori", susţine Serghei Dergaciov, finanţist implicat în gestionarea activelor de 8,5 miliarde de dolari ale Union Investment Privatfonds în Rusia şi pieţele emergente de la Frankfurt.

Vladimir Putin, care în 2018 ar putea fi reales preşedinte pentru încă un mandat de şase ani, ar trebui să aibă un plan clar privind transferul de putere la Kremlin, consideră, la rândul său, Tim McCarthy, care supraveghează activele

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 13 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 8 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 6 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 10 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 8 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°