Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Minculescu, după despărțirea de Iris: "Am renăscut"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Cântărețul Cristi Minculescu a vorbit despre motivele care l-au făcut să se despartă de colegii din trupa Iris și despre noul său proiect. Sursa: Libertatea

"Am fost corect, față de mine însumi în primul rând, pentru ca am încercat să rezist, până la ultimul glonț. L-am tras și pe urmă am părăsit poziția. Am principii de la care nu pot abdica", a declarat Cristi Minculescu pentru ProTV, subliniind că s-a certat cu colegii săi și nu banii reprezintă motivul despărțirii, așa cum s-a vehiculat.

"Nimic mai fals. Eu am fost învins de niște mentalități de aici. A fost vorba și de o independență, spirituală și artistică. O eliberare de sub o presiune poate prea mare. Poate a fost oboseală", a adăugat Minculescu.

Acesta spune că i-a fost foarte greu să ia această decizie și că nu va putea șterge cei 30 de ani petrecuți în formația Iris. De ce a părăsit Cristi Minculescu formaţia Iris

"Nu mi-a fost deloc greu, mi-a fost foarte greu dacă vreți un joc de cuvinte, dar am spus-o de atâtea ori, băieții nu au centrat deloc cu decizia mea. Am fost învins de realitatea românească. Asa zis-ul showbiz, care e mai mult show decat biz. Și asta a contat la decizia mea de a mă stabili în Germania, tară în care știți că am renăscut a doua oară", a mai declarat artistul.

Cristi Minculescu își pregătește acum revenirea pe scenă, într-o nouă trupă, pe care o consideră un "al treilea copil". Cristi Minculescu: nu e IRIS, e LOTUS!

"După Florinel și Mădălina, ăsta se cheamă Lotus. E o altă floare, o floare foarte frumoasă. Ca orice început, e o plecare în necunoscut, dar sper să găsim luminița de la capătul tunelului cât mai repede." ANUNȚ ȘOC. Cristi Minculescu SE RETRAGE din trupa Iris. VEZI reacția membrilor formației | VIDEO

TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:OPTIMISM ȘI SUCCES. Sătenii care au ridicat un pod într-o zi lucrează acum să ridice două case. To

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum 36 minute
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 29 minute
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Adolescent lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Timiș

Press Alert acum 50 minute
Foto: Arhivă Accident de circulație, luni dimineața, în urma căruia un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut pe splaiul Tinereții din Lugoj. „O femeie în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism în jurul orei 09:17,

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 29 minute
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Revenire la Știrile Pro TV. O prezentatoare a revenit după doi ani de pauză

HotNews acum 21 minute
Prezentatoarea Monica Dascălu revine la pupitrilor Știrilor Pro TV după o pauză de doi ani, cât timp a fost în concediu de maternitate, scrie Pagina de Media. „Revin la Ştirile Pro TV cu multă bucurie şi entuziasm, deoarece aici, în echipa ştirilor

PNL a sesizat BEC în legătură cu proiectul ce ar permite candidatura președintelui Iohannis la alegerile parlamentare

Ziua Constanta acum o ora
PNL a sesizat Biroul Elecoral Central pentru a se pronunța în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, potrivit agerpres.ro. Conform PNL, sesizarea a fo

Ciolacu, după votul PSD: Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvern şi nici pentru PSD / Mai sunt anumite categorii care nu pot candida, decât dacă-şi dau demisia / Nu sunt de acord cu nicio extindere a acestei legi

News.ro acum 37 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul partidului, după votul PSD privind proiectul PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare, că această lege nu e o prioritate nici pentru el şi nici pen

Roman Lopatynskyi din Ucraina câștigă Concursul Internațional George Enescu 2024, Secțiunea Pian

HotNews acum 46 minute
Roman Lopatynskyi din Ucraina câștigă Concursul Internațional George Enescu 2024, Secțiunea Pian, după o Finală în care a interpretat Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian și orchestră op. 83 de Johannes Brahms. Pe locul al doilea s-a situat

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°