Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspectorii arestaţi riscă să fie daţi afară din DSV

Publicat in Impact in Gorj, joi 22 noiembrie 2012 ·

Cei doi inspectori DSV arestaţi preventiv în dosarul „Lexi Star” au fost suspendaţi din funcţii. Autoritatea Naţională Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a emis deja ordinul de suspendare din funcţie a celor doi angajaţi de la Gorj până la finalizarea anchetei şi stabilirea vinovaţilor. Aceştia riscă să-şi piardă definitiv locul de muncă.

Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare Gorj, arestaţi preventiv în dosarul „Lexi Star” au fost suspendaţi din funcţii. Primul angajat a fost suspendat din postul de consilier în cadrul instituţiei imediat ce Curtea de Apel Craiova a decis arestarea preventivă a acestuia. Ieri, Dumitru Firiza, arestat pentru aceeaşi infracţiune, a fost suspendat din funcţie şi el până la soluţionarea dosarului. Ion Iliuţă, directorul DSV Gorj, a fost uimit de scandalul în care au fost implicaţi cei doi, dar şi cel de-al treilea medic veterinar, Rodica Băbău. „La noi sunt nişte standarde şi nişte proceduri care se iau în vedere la întocmirea de documente şi la înregistrarea lor. Nu aveau cum să fie înregistrate acele documente şi cuiva să nu-i sară în ochi acele cantităţi. Cei implicaţi nu aveau atribuţii în acest fel şi totul s-a făcut în afara instituţiei. Nu ne dăm seama de ce au procedat aşa pentru că ei ştiau foarte bine că agentul economic nu putea folosi aceste documente pentru că sunt falsuri în primul rând. De-a lungul a peste 20 de nai în judeţul Gorj nu s-a confiscat niciun kilogram de carne din abatoare. Prima angajată a fost suspendată din funcţie. La fel s-a întâmplat şi cu Dumitru Firiza, după cum a decis Autoritatea Naţională. Suspendaţi, probabil că îşi vor pierde locul de muncă. E destul de delicată situaţia pentru că legea este foarte dură. Celălalt angajat implicat, Rodica Băbău, este încadrată în continuare la DSVSA şi face muncă de birou”, a declarat Ion Iliuţă, şeful DSV Gorj.

Urmează Băbău @N_P

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 39 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 58 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 3 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 6 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°