Oltchim este povestea de succes a sportului românesc. Dar are rost să o spunem integral?
Închipuiţi-vă că la o echipă de fotbal din România ar juca Zlatan Ibrahimovici, iar antrenor i-ar fi Guardiola. Nu Guardiola, că nu s-au înghiţit! Hai Ancelotti. Sau Jurgen Klopp. Mai puneţi-i în teren la echipa asta minunată, produs al imaginaţiei noastre de nestăvilit, şi pe Ozil, şi pe Busquets. Asta în condiţiile în care, tu, formaţie-perlă a Estului, îi ai deja printre ai tăi pe Xavi, Fabregas şi Pedro.
Schimbăm mingea de fotbal cu una micuţă, de handbal. Visul se transformă în realitate. E drept, la o scară mai mică. Un paradis miniatural, unde trăim ca-n sînul lui Avram. Sau al lui Abramovici. Toate fanteziile nocturne sau diurne se întrupează în fiinţe cu nume proprii. Bulatovici, Pineau, Barbosa, Navarro, Leynaud. Cristina Neagu şi Oana Manea, Ada Nechita şi Ionela Stanca. Jakob Vestergaard. Doamnelor şi domnilor, acesta este Oltchimul! Oltchimul stelar, acela al fetelor care zburdă între cele două semicercuri, nu acela chimic, care încă îşi aşteaptă investitorul cu un caiet de sarcini adevărat.
Oltchim a defilat în grupa de Champions League. 6 victorii din 6 posibile în faţa lui Randers, Buxtehuder şi Hypo. Vin la rînd Zvezda Zvenigorod, din Rusia, Krim Mercator, din Slovenia, şi FTC Budapesta, ştiţi de unde. Ce uşoară pare viaţa cînd ai valoare! Şi ce mici sînt adversarii, cît sînt ei de accesibili. Mi se va atrage atenţia că grupa principală nu este deja cîştigată. Că pînă la finală e drum lung. Ştiu, dar ar trebui să fie o chestiune de timp pînă la baia în şampanie.
De ce? Simplu, pentru că Oltchim ediţie 2012 arată mai bine decît toate Oltchimurile din anii trecuţi. La Rîmnicu Vîlcea au ajuns unele dintre cele mai bune şi mai productive jucătoare din lume. Nu au ajuns pur şi simplu, au fost transferate pe bani buni. Tot la Rîmnicu Vîlcea lu
