Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tehnicianul lui Stuttgart se teme de atmosfera de pe Naţional Arena: "Vom fi într-un cazan fierbinte"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Bruno Labbadia a acordat ieri un interviu pentru site-ul oficial al celor de la Stuttgart şi anticipează o "atmosferă încinsă la Bucureşti, cred că va fi ceva incendiar acolo"

Stuttgart ajunge azi la Bucureşti şi se va antrena diseară pe Arena Naţională, de la ora 19:00. Antrenorul şvabilor, Bruno Labbadia, a vorbit ieri în Germania despre disputa cu Steaua, iar primul lucru pe care a dorit să-l spună a fost referitor la ce o va aştepta pe echipa lui mîine seară la Bucureşti.

"Mergem să jucăm pe terenul unei echipe care aduce un public formidabil la stadion. Ştiu perfect ce ne aşteaptă acolo. Practic le-am zis şi jucătorilor că probabil o să ne simţim ca într-un cazan cu apă fierbinte. Aşa va fi pe terenul Stelei. Va fi o atmosferă incendiară, dar noi ştim asta şi sîntem pregătiţi", a spus Labbadia.

Tehnicianul neamţ a vorbit apoi despre un alt atu pe care îl are Steaua. "Aşa cum arată acum grupa, adversarilor noştri de diseară le e de ajuns un punct joi ca să cîştige grupa, ceea ce ne va complica teribil viaţa acolo. Trebuie să fim atenţi la acest meci", a adăugat el.

"Am văzut Steaua în tur, am văzut cîteva partide ale ei din acest sezon, ştiu că e pe primul loc în România, eu anticipez o partidă pasionantă joi seară, la Bucureşti"

Bruno Labbadia, antrenor Stuttgart

"Steaua nu-ţi dă în timpul unui meci 7-8 şanse să marchezi, tocmai de aceea le-am spus elevilor mei că trebuie să marcăm la orice oportunitate pe care o vom avea. E vital acest lucru dacă vrem să batem Steaua acasă la ea"

Brunno Labbadia, antrenor Stuttgart

3,40 e cota la casa de pariuri bet365 pentru ca Steaua - Stuttgart să se termine egal, acesta fiind şi cel mai pariat rezultat

Ultimele 4 meciuri ale lui Stuttgart în deplasare

Hamburg - Stuttgart 0-1

Borussia Dortmund - Stuttg

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 55 minute
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 17 minute
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 3 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 2 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum 31 minute
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum o ora
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 3 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de minimis în valoare de peste 1,3 miliarde de lei, cu aplicare până în anul 2030, pentru a sprijini consolidarea clădirilor şi reducerea riscului seismic

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de minimis în valoare de peste 1,3 miliarde de lei, cu aplicare până în anul 2030, pentru a sprijini consolidarea clădirilor şi reducerea riscului seismic, a anunţat după şedinţa Executivului purtătorul de cuvân

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°