Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Librăriile Cărtureşti sărbătoresc 12 ani de existenţă. Ce surprize au fost pregătite pentru cititori

Publicat in Mediafax, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Un program prelungit de citit, concursuri de algebră naivă şi o proiecţie video 3D se numără printre evenimentele prin care librăriile Cărtureşti marchează, joi, 12 ani de la înfiinţare, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Prima librărie cu "carte, ceai, muzică, dichis" s-a deschis în anul 2000, pe strada Edgar Quinet, la numărul 9, între Facultatea de Litere şi cea de Arhitectură din Bucureşti.

În ziua aniversării, toate librăriile Cărtureşti din Bucureşti şi din ţară îi aşteaptă pe cititori la o petrecere de o zi în compania cărţilor şi a muzicii, cu ceai, biscuiţi, concursuri şi reduceri şi program prelungit până la miezul nopţii în trei dintre librării - Cărtureşti Verona, Mercy/Timişoara şi Braşov.

Faţada dinspre bulevardul Magheru a librăriei Cărtureşti Verona din Bucureşti prinde viaţă joi seară, de la ora 19.00, într-un spectacol de video mapping care va lumina clădirea până spre ora 23.00. Arhitectura clădirii de pe Arthur Verona va deveni punct de plecare pentru un întreg joc de lumini, muzică şi proiecţii 3D pe teme dragi cititorilor. Cine are drum atunci prin centrul Bucureştiului nu trebuie să rateze acest exerciţiu de imaginaţie proiectat pe zidurile librăriei.

Tot în Cărtureşti Verona, dar în spaţiul dedicat ceainăriei, scenograful Vladimir Turturica pune ceaiul în prim-plan cu ajutorul unei instalaţii din mucava, hârtie şi lumină care sărbătoreşte puterea unei simple infuzii de plante de a aduce împreună lectura, muzica şi prietenii. Cine ajunge joi în ceainăria Verona se poate opri la o degustare de ceai sau poate participa la concursurile pregătite în librărie cu ocazia aniversării: de algebră naivă (Care e rezultatul adunării a "şase personaje în căutarea unui autor" cu "un veac de singurătate"? este doar un exemplu de întrebare) şi de combinaţii de ceai cu literatură (de exemplu, vizitatorii ar putea fi întrebaţi p

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prefectul Capitalei a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență pentru a lua măsuri urgente la Planșeul de sub Piața Unirii

Adevarul acum 52 minute
Pentru că Planșeul de la Piața Unirii este într-un stadiu avansat de degradare, fiind în pericol de prăbușire, prefectul Mihai Toader a convocat pentru miercuri, 25 septembrie, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență. Vor fi luate mai multe m

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 3 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Video Viitura pe Dunăre, aşteptată la Budapesta de mii de turişti: „Imposibil să mai faci o poză cu Parlamentul de jos”

Adevarul acum 41 minute
Deși apele revărsate ale Dunării au acoperit falezele preferate de turiști, mulți curioşi - vizitatori şi localnici - continuă să se apropie de zonele inundate pentru a surprinde imagini inedite.

Ministrul Mediului anunţă că a finalizat pregătirile pentru noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice” şi în 27 septembrie încep înscrierile

News.ro acum o ora
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a anunţat vineri că finalizat pregătirile pentru noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice” şi pe 27 septembrie încep înscrierile pentru persoanele fizice. În acest an, sunt alocate 2

Promisiunea făcută de Jens Stoltenberg: ”Ucraina n-a fost niciodată mai aproape de NATO”, uşa este deschisă şi va adera

Ziare.com acum o ora
Ucraina nu a fost niciodată mai aproape de NATO, uşa este deschisă, iar Ucraina va adera la Alianţa Nord-Atlantică, dă asigurări Jens Stoltenberg, relatează Euronews. ”De când am preluat funcţia de secretar general, în 2014, lumea care ne înconjoară

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 2 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige/ Dacă voi câştiga alegerile prezidenţiale, e corect ca celălalt partid care va constitui coaliţia cu PSD să dea premierul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că nu îl va numi premier în cazul în care va deveni preşedintele României, că liderul liberal nu va câştiga alegerile. Ciolacu a explicat că, dacă el va câştig

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 5 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Ucraina interzice utilizarea Telegram de către oficiali și militari. Temeri legate de spionajul rusesc

HotNews acum 11 minute
Consiliul Apărării şi Securităţii Naţionale a Ucrainei anunţă vineri că interzice folosirea Telegram, o mesagerie foarte populară fondată de către rusul Pavel Durov, pe dispozitive electronice ale militarilor şi oficialilor, suspectând serviciile ru

Amenda uriașă primită de firma de catering care a livrat mâncare unei școli din Mehedinți. „Cineva a vrut să ne facă rău intenționat”

Ziare.com acum 54 minute
Comisarii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au suspendat temporar activitatea societăţii Taverna Drobeta 2007 SRL şi au amendat-o cu 30.000 de lei, după un control efectuat joi seara, 19 septembrie, potrivit informaţiilor t

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°