Doi bărbaţi cercetaţi într-un dosar de tâlhărie au fost reţinuţi după ce au încercat să-l mituiască pe şeful Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 26 Poliţie din Capitală cu 250 de lei şi o sticlă cu vin, informează, joi, Direcţia Generală Anticorupţie.
Potrivit anchetatorilor, comisarul Dănuţ Cătănoiu a fost sunat, miercuri dimineaţă, de un bărbat cercetat de poliţiştii Secţiei 26 pentru tâlhărie, care i-a propus să se întâlnească în jurul orei 18.00, pentru a "se împrieteni şi a colabora pe viitor".
Poliţistul a înţeles că bărbatul de la telefon intenţionează să-l mituiască pentru ca, în calitatea lui de şef al Biroului de Investigaţii Criminale, să-l ajute pe acesta şi pe un complice de-al său într-un dosar de tâlhărie.
În plus, poliţistul îi cunoştea pe cei doi, în condiţiile în care aceştia sunt infractori cunoscuţi, care înainte să comită infracţiuni de tâlhărie fuseseră ridicaţi de Poliţie, în mai multe rânduri, pentru infracţiuni de tip "alba-neagra".
Poliţistul i-a anunţat imediat pe ofiţerii Serviciului Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti, care, sub coordonarea unui procuror, au pus la punct toate detaliile flagrantului.
La întâlnire au venit ambii bărbaţi cercetaţi pentru tâlhărie, care i-au dat comisarului Cătănoiu 250 de lei şi o sticlă cu vin. Imediat după ce au oferit mita, aceştia au fost imobilizaţi de anchetatori, care i-au reţinut pentru 24 de ore.
Doi bărbaţi cercetaţi într-un dosar de tâlhărie au fost reţinuţi după ce au încercat să-l mituiască pe şeful Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 26 Poliţie din Capitală cu 250 de lei şi o sticlă cu vin, informează, joi, Direcţia Generală Anticorupţie.
Potrivit anchetatorilor, comisarul Dănuţ Cătănoiu a fost sunat, miercuri dimineaţă, de un bărbat cercetat de poliţiştii Secţiei 26 pentru tâlhărie, care i-a propus să se