- Social - nr. 228 / 22 Noiembrie, 2012 Conducerea Ministerului Educatiei, sub pulpana unui aventurier politic parasutat de niciunde pe fotoliul ministerial de una din guvernarile BOC(assa), cu mari probleme de pregatire intelectuala si acte de studii, inclusiv la capitolul sustinerea bacalaureatului, recte Daniel Funer(ar)iu, a avut totusi un merit: a incercat sa ne aduca cu picioarele pe pamant cat priveste reala pregatire (cunostinte, competente) a absolventilor de liceu. Simpla instalare a camerelor de luat vederi in salile de examen (multe gasindu-se mai mult pe post de bau-bau, avand o cuprindere partiala a salii de clasa si fiind lipsite de sonorizare) au dus la o reducere drastica a procentului celor care au "biruit", prin copiat/suflat/dictat de catre supraveghetori, acest examen al maturitatii. S-au adaugat, e drept, eliminarea variantelor (alea 100!), bune de invatat, precum catehismul catolic (de fapt, premise ale copiatului in draci, pentru ca-n edituri publicau rezolvari ale lor in formate bune de strecurat sub chilotei si sub fustite), a notarii probei sportive (la care nimeni nu primea vreo nota sub 9!) si a aprecierii cu calificative a probelor orale. Corectorii constatau elementarul fapt ca viitorii studenti, preconizata crema intelectuala a Romaniei, aveau - destui dintre ei - mari probleme cu pardalnica de gramatica, cu ortografia, cu punctuatia si, vai, odiosa res!, cu grafia (adica, cu facutul literelor pe foaia de examen, in strabunul nostru alfabet latin!). Inghiteau, notau ce li se dadea de corectat, se conformau regulii jocului... Toata lumea era multumita de pomposul procentaj (intre 80 si 90%) al tinerilor care ieseau de pe bancile invatamantului preuniversitar cu o aparenta, cu o spoiala de pregatire intelectuala. Multumiti erau parintii, ei insisi _ in buna parte "formati" pe la scolile profesionale sau liceele industria ale sistemului