Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIAL A ierta e omeneşte

Publicat in Adevarul, joi 22 noiembrie 2012 ·

Un om la care ţinem, pe care îl preţuim şi ne este drag s-a supărat pe noi. Tare de tot. Mai ales că a fost ajutat de „prietenii" noştri „binevoitori" din mass-media să se supere. Omul ar fi zis chiar că nu mai cumpără niciodată „Adevărul" şi că, în general, nu mai vrea să audă de acest ziar.

Dar să începem cu începutul. Acum aproape două săptămâni, într-o sâmbătă, pe site-ul www.adevarul.md a fost publicată o ştire cu titlul: „Nora preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, spioana Moscovei?". Se referea la declaraţia scandaloasă făcută de senatorul român Radu F. Alexandru, vicepreşedintele PDL, în legătură cu numirea câtorva directori la filialele din străinătate ale Institutului Cultural Român.

Între altele, parlamentarul îi cerea explicaţii ministrului de Externe Titus Corlăţean în legătură cu numirea Nadiei Moşanu în fruntea ICR din Kiev. „Doamna Nadia Moşanu este nora domnului Alexandru Moşanu, primul preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, un om care a fost salutat ca un adevărat patriot.

Un om care, ulterior, a fost identificat şi publicat pe «lista Şandrovschi» ca unul dintre agenţii KGB care au activat în Republica Moldova sub nume de cod «Maxim»", a declarat Radu F. Alexandru, vineri, pe 9 noiembrie.

Ştirea care conţine aceste declaraţii calomnioase a apărut în aceeaşi zi pe mai multe site-uri din România. Inclusiv agenţia naţională Agerpres a difuzat-o. NIMENI din presa românească nu s-a obosit să-i ia imediat o reacţie ministrului Corlăţean, Nadiei Moşanu sau lui Alexandru Moşanu. Nimeni nu a scris nici ce e cu această „listă Şandrovschi".

Iată doar câteva titluri culese de pe paginile de internet ale colegilor din dreapta Prutului: „Radu F. Alexandru cere explicaţii ministrului de Externe Titus Corlăţean despre şefele ICR de la Kiev şi Moscova: Una este fiica unui agent KGB, alta conduce una dintre cele mai ela

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Informări publice - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 8 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 8 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 9 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum o ora
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 4 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Vremea

București
acum

mie.

1°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°