Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' din România (FSSR) solicită Guvernului să creeze condiţii adecvate la nivel teritorial pentru implementarea proiectelor pe fonduri structurale, precum şi un cadru juridic propice pentru participarea activă a tuturor instituţiilor în atragerea de fonduri europene.
"O astfel de măsură ar contribui în mod semnificativ la creşterea gradului de absorbţie a fondurilor structurale şi la implementarea unor măsuri concrete, în sprijinul cetăţenilor, prin intermediul fondurilor europene. Solicităm Ministerului Sănătăţii să intervină în corectarea unor comportamente restrictive, care generează o sursă de blocaj suplimentară ridicată în faţa beneficiarilor, în speţă a implementării proiectelor în sistemul sanitar. De asemenea, un astfel de comportament riscă să împiedice chiar atingerea indicatorilor specifici sistemului sanitar din Documentul Cadru de Implementare al POS DRU, conducând la pierderea altor bani europeni", a declarat preşedintele FSSR,Viorel Rotilă.
În opinia acestuia, absorbţia fondurilor europene este blocată de indiferenţa responsabililor locali, în condiţiile în care mai mulţi manageri ai unităţilor sanitare din Bucureşti creează piedici în implementarea proiectelor europene la nivelul unităţilor pe care le conduc.
"Constatăm cu tristeţe şi indignare faptul că mai mulţi manageri ai unităţilor sanitare din Bucureşti se dovedesc a fi indiferenţi faţă de măsurile cu care venim în sprijinul lor prin intermediul proiectelor pe fonduri structurale, creând adevărate piedici în implementarea acestora la nivelul unităţilor pe care le conduc. Acestea sunt exemple inacceptabile ale unei atitudini de indiferenţă faţă de interesul unităţii şi al propriilor salariaţi întâlnite în capitala ţării, după ce la nivelul întregii ţări am mai întâlnit doar două astfel de exemple negative, respectiv în spitalele