Plină de clişee, cînd nu dă pe dinafară de zoaiele atacurilor la persoană, pe fundal electoral, presa "angajată" a acestor zile caută cu disperare un strop de senzaţional pe marginea Consiliului European de la Bruxelles; cel care ar trebui să aprobe mult disputatul buget al Uniunii Europene. Nu s-a găsit altceva mai de doamne-ajută, decît "Viitorul Europei se decide la Bruxelles!". Dacă n-ar fi decît păcatul limbajului de lemn şi al lipsei de imaginaţie, încă n-ar fi cine ştie ce motiv de supărare. Lucrurile sunt, însă, mult mai grave. Realitatea societăţii şi a lumii în care trăim este cu totul alta decît o înfăţişează oglinda mediei, tot mai îngustă şi mai strîmbă.
Susţinerea cu privire la viitor este complet eronată din orice direcţie ai privi. În primul rînd, pentru că ceea ce se va decide la Consiliul European nu reprezintă viitorul, ci trecutul Uniunii. Oricare va fi structura şi mărimea acestui buget, oricît vor primi unii sau alţii, oricare vor fi disputele şi contrele dintre eurofili şi eurosceptici, modelul rămîne neschimbat, iar orizontul de aşteptări este acelaşi: cel aşternut în textele prolixe ale tratatelor Uniunii. Încăperile în care se adună liderii politici ai Europei nu mai au de mult ferestre deschise decît spre trecut! Ceea ce s-ar putea numi, cu drept cuvînt, Viitorul Europei nu se decide undeva anume, pe continent, cu atît mai puţin în birourile birocraţiei de la Bruxelles. Ceea ce se va întîmpla cu Europa, chiar şi pe termen scurt, nu mai depinde de o decizie sau alta, fie ea şi a tuturor celor 27 de state membre UE, ci de un şir de condiţionări, tensiuni şi evoluţii care îşi au originea şi îşi deapănă efectele mult în afara Bătrînului Continent. Europa, cu toată istoria ei, cu toate sforţările tehnologice, cu toate construcţiile faraonico-birocratice, nu mai poate decide pentru ea însăşi aproape nimic, cînd vine vorba despre viitor! T