„Survolam” aseară canalele tv şi, aşa cum mă aşteptam, am trecut peste cel puţin trei emisiuni în care se discuta despre unul sau altul, candidaţi de-ai noştri sau de-ai altora la alegerile din 9 decembrie.
Care mai de care, analişti politici, prezentatori de emisiuni care au uitat ce rol au şi ce înseamnă obiectivitate, sau diverşi membri ai partidelor politice „de pe piaţă”, toți îşi disputau aprig clişeicul „ciolan”, se agitau şi se înroşeau, doar – doar m-or convinge pe mine, decidentul, să merg la vot şi, mai ales, să îi votez pe EI, cei care urmăresc să îmi fie mie bine.
Recunosc că nu am rezistat mai mult de cinci minute la fiecare dintre cele trei emisiuni. Concluzia mea: cele mai prost folosite 15 minute din ultima perioadă!
De ce spun asta? E simplu, cred. Stăteam eu şi mă uitam, aşa… în „prostia mea”, cum îmi promit mie, cetăţeanul, unii şi alţii că ei sunt colacul… de salvare, că ei or să îmi dea şi aia, şi aia, şi aia şi că vor rezolva toate problemele pensionarilor, vor scoate din sărăcie şomerii şi vor salva ştiu eu ce complex sau societate de la privatizare.
Cine sunt ei? m-am întrebat. Aceşti „Dumnezei” care au posibilitatea să facă atât de multe lucruri pentru mine şi despre care eu, umilul cetăţean, nu ştiu mai nimic. Nu ştiu mai nimic din ceea ce ar trebui să ştiu, evident. Ştiu doar ceea ce mi se serveşte pe tavă. Nu ştiu ce averi au în realitate şi ce procent din averile cu pricina sunt bani „însuşiţi” din buzunarul meu, din taxele şi impozitele pe care eu le plătesc şi mai ales cum se face că ţara e în criză de câţiva ani, românul se luptă cu sărăcia, iar ei prosperă? Cum funcţionează lucrurile e peste puterea mea de înţelegere! Mi-ar plăcea să le descopăr „secretul” însă.
Cu ce sunt cei noi mai buni (sau măcar diferiţi) comparativ cu cei care în urmă cu câţiva ani promiteau aceleaşi lucruri şi chiar mai multe. Cât
