Crowne Plaza este singura unitate hotelieră din România premiată în cadrul proiectului multianual "Green Business Index 2012", pentru iniţiativele din domeniul protecţiei mediului, achiziţii verzi şi servicii-comerţ.al deţinătorului lanţului hotelier, Ana Hotels, controlat de omul de afaceri George Copos.
În clasamentul general al companiilor înscrise în 'Green Business Index 2012', Crowne Plaza a ocupat locul al treilea, la fel şi în categoriile "Servicii/Comerţ", respectiv "Achiziţii Verzi".
Practic, rezultatul obţinut de unitatea hotelieră, participantă în premieră la această competiţie, aduce în prim plan necesitatea tranziţiei spre afacere de tip "verde" şi asumarea responsabilităţii corporatiste faţă de mediu. Ana Hotels este controlat de omul de afaceri George Copos, care s-a clasat pe locul 26 anula cesta în Top 300 Capital, cu o avere de 170-175 milioane de euro.
Proiectul "Green Business Index 2012" este singurul instrument de evaluare a responsabilităţii faţă de mediu a companiilor din România, conform standardelor ISO 14001 şi ISO 14031.
Acesta monitorizează iniţiativele de "economie verde" din sectorul de afaceri românesc, precum şi de asistenţă şi formare pentru îmbunătăţirea performanţei de mediu, reprezentând un barometru al responsabilităţii faţă de mediu a companiilor din România.
La ediţia din acest an a "Green Business Index" s-au înscris peste 300 de companii din sectoare de activitate ca energie, transport, managementul deşeurilor, industria alimentară, auto, construcţii, financiar-bancar şi sectorul hotelier.